Home Archive by category Sanatate (Page 3)

Sanatate

Adriana Cotel, foștă șefă a Agenției Naționale a Medicamentului, instituție pe care a condus-o în ultimele 4 luni, este noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Adriana Cotel a fost numită în funcție printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Adriana Cotel fusese numită la conducerea Agenției
Ministerul Sănătății anunță că în România săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară. Dacă şi cea de a 3-a săptămână consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarata epidemia de gripă. Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 33. Ministerul Sănătății a demarat […]
Două persoane au murit din cauza gripei, în Spitalul Județean din Constanța. Niciunul dintre pacienți nu era vaccinat antigripal. În ambele cazuri, prezența virusului gripal a fost confirmată miercuri.  „Dintre acestea, două s-au soldat cu decesul pacienţilor. Niciunul dintre cei patru pacienţi nu fusese vaccinat antigripal’, au precizat reprezentanţii unității
Suntem în pragul epidemiei de gripă. Asta după ce autorităţile au constatat, ceea ce experţii le spuneau că se va întâmpla, că estimările au fost depăşite de numărul de îmbolnăviri. 25 de oameni au murit iarna asta de gripă. Cinci au fost confirmaţi doar astăzi. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 ani, […]
Gripa face o nouă victimă. O femeie de 45 de ani, din Ialomiţa, care mai avea şi alte boli, însă nu fusese vaccinată antigripal, a fost ucisă de virus. Astfel, numărul românilor morţi de gripă de la începutul sezonului rece se ridică la 19. Ieri a fost o zi neagră, şapte oameni au pierit. Toţi […]
Comisarul european Corina Creţu susţine, referindu-se la eventuala construire a spitalelor regionale în parteneriat public-privat, că acesta poate fi „un mijloc eficient de a completa fondurile europene atunci când nu există” şi spune că în cazul spitalelor regionale “ar fi moral, poate, să se facă clădirile”, dar, dacă managementul ar fi unul privat,