Cine mai poate opri coaliția PSD-ALDE din măcelul asupra justiției? OUG13, o lecție de democrație

De 2 ani de zile încoace, românii asistă la cea mai mare încercare a unei puteri alfate la conducerea țării de a disutrge, subjuga, politiza si controla justitia și toate instiutiile statului fără excepție. De 2 ani de zile asistăm la atacuri zilnice venite din partea puterii către sistemul judiciar. Coaliția aflată la putere pare că are doar căteva obietive strict de interes personal,  de a legifera furtul, de a își scăpa cea mai mare parte din oamenii cu funcții importante în partid de problemele cu legea și de control asupra justiției prin interpuși în funțiile chieie ale instiutițiilor din România. 

Cu o majoritate covârșitoare în Parlament obținută la alegerile parlamentare acum 2 ani, coaliția PSD-ALDE nu ține cont de părerea nimănui când vine vorba de schimbări radicale extrem de contestate în domeniul justiției. Prima mare confruntare a colaiției PSD-ALDE cu vocile ce îi contestă a avut loc in ianuarie-februarie 2017, la doar căteva săptămâni de la câștigarea alegrilor, atunci când au avut loc proteste în masă zile în toată țara, zeci de zile la rând, în toate marile orașe din țară, născându-se și mișcarea #rezist. De la acel moment până în prezent au trecut aproape 2 ani, timp în care vocile ce le contestă acțiunile abuzive în domeniul justitiției s-au înmulțit. Marea majoritate a magistraților din România și-au arătat îngijorarea față de încercările puterii de control total asupra justiției, aceștia au organizat chiar și câteva proteste pașnice în care avertizau și își arătau nemulțumrile cu privire la abuzurile coaliției aflate la putere.

În exterior Comisia Europeană a fost în nenumărtate ocazii cât se poate de radicală avertizând că statul de drept și sistemul judiciar se află sub presiunea unor atacuri. Pe 1 octombrie, la dezbaterile din Parlamentul European, Frans Timmermans a criticat dur modificările aduse legilor Justiţiei de către PSD-ALDE, avertizând că Comisia Europeană nu va ezita să aducă „în faţa instanţei guvernul român, dacă regulile sunt încălcate”. De asemenea, Comisia de la Venneția în ultimul raport venit în luna iulie anul prezent, au criticat profund modificările pe care cei de la putere se pregaăteau să le facă, asta după ce timp de 1 an și jumătate, membrii coaliției aflată la putere mințeau și dezinformau zi de zi la televiziunile de casă că modificările pe care ei le pregătesc ar fi în concordnță cu recomndările Comisiei de la Veneția, ministrul justiției Tudorel Toder fiind vărf de lance în aceste dezinfromări. Comsia de la Veneția recomanda atunci coaliției PSD-ALDE să revină asupra modificărilor la legile justieției: “Păstrați rolul președintelui și al CSM în numirea procurorilor șefi”.

Practic toate instituțiile europene și cele din România s-au delarat rând pe rânad împotriva unor abuzuri evidente, și totuși lucrurile nu s-au liniștiti deloc, ba din contră.

În ultimile săptâmîni, drept replică la răspunsurile instituțiilor europene, coliția PSD-ALDE declanșează o camapanie populistă și ultra naționalistă, cu atacuri vehemente la “străini”. Dacă în primul an de guvernare această campanie anti europeană a fost mai moderată, în ultimile luni, atacurile asupra “străinilor” s-au radicalizat. Liderii PSD-ALDE induc cu fiecare ocazie ideea că străianii ne vor răul, că “suvenaritatea țării e pusă în pericol” și alte astfel de atacuri în speranța de a căpăta credibilitate, bazăndu-se pe electoratul ulta naționalist din România care nu se regăsește doar în PSD-ALDE.

Când nu sunt “străinii din exterior” de vină pentru cum merge țara, coalitia PSD-ALDE găsesște alți vinovati, tot “străini” doar că din țară, și cum poți atrage mai repede simpatia propriului elcetorat în general conservator, naționalist și euroscpetic decât inducând ideea că președintele țării Klaus Iohannis este de partea străinilor, deoarece “nici măcar nu e român, ci german”. În privința președintelui Iohannis,  care cel puțin în ultimul an de zile e cel mai aprig contestatar dintre politicieni al modifcărilor din zona justiției, coaliția a făcut în așsa fel încât rând pe rând să îi golească de conținut acesuia fucția, lâsăndu-l fără apropae nici o atribuție, șeful statului neavând în prezent nicio putere de decizie în numirea sau demitarea procurorilor. În schimb. paralel, ministrul justiției în acești doi ani a primit noi și noi atribuții prin care a ajuns să aibă contol deplin asupra procurorilor șefi. Mai mult, în condițiile în care șeful statului a fost lăsat fără atribuții și face mai facea ceea ce încă mai poate, adică să critice abuzirile puterii, colaiția PSD-ALDE îl amenință pe acesta cu fiecare ocazie cu suspendarea sa din funție.

În Parlament, avem parte de o opoziție destul de slab coalizată în asamblu ei, chiar dezbinată uneori, care abia în ultimile căteva luni pare că începe să realizeze că este nevoie șă fie unită pentru a putea opri măcar în ultimul ceas, cu instrumentele de care se mai pot folosi,  măceul pregătti de PSD-ALDE asupra justiției.

Cu actuala sitație din România, singura voce puternică și radică care mai poate schimba ceva este societatea civilă, cea care cel puțin 1 an de zile, în 2017, a fost principala opoziție în țară, fiind si motivul principal pentru care aleșii au renunțat la renumita OUG13. Sutele de mii de oameni ieșiti în întreaga țară timp de zeci de zile a pus presiune asupra coliției și i-a făcut să dea înapoi. În rest, PSD-ALDE nu dă niciun semn că ar da importanță opoziției, magistraților sau diverșilor specialiști în domneiul juridic din țară căt nici intituțiilor europene sau liderilor europeni.

Citește și Toader anunță la Antena 3 că-i trimite lui Iohannis propunerea de revocare a lui Augustin Lazăr și cea de numire a Adinei Florea la DNA

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.