Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii de clasa a VII-a să dea foaia goală la simulare în semn de protest privind problema metodelor de evaluare din sistemul de învățământ

Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii de clasa a VII-a care susţin luni simularea la evaluarea naţională să dea foaia goală. Prin această formă de protest CNE dorește să aducă în atenția publică problema metodelor de evaluare din sistemul nostru de învățământ nu se pliază pe nevoile și interesele actuale.

“Invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă”, arată Consiliul Elevilor într-un comunicat de presă. 

Elevii spun că simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențelelor de învățare.

“Acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest față de învățământul românesc. Dăm foaia goală pentru că schimbările nefundamentate nu sunt soluția în educație: pentru că atunci când regulile se schimbă în timpul jocului, ești îndreptățit să ieși din joc. Itemii de tip obiectiv nu au fost etalonați, iar noi, deși suntem beneficiarii direcți ai educației, nu am fost consultați. Mai mult decât atât, suntem constrânși să acceptăm schimbările făcute din pix care încep să caracterizeze sistemul de învățământ românesc”, mai arată elevii. 

CNE consideră că astfel trage un semnal de alarmă înainte să fie prea târziu şi să ajungă în situaţia în care vor susține simulări de examene naționale anual. 

Elevii spun că încă o evaluare în clasa a VII-a este nejustificată, pentru că nu s-au lămurit încă de ce au dat-o pe cea din clasa a VI-a, 

“Încă o simulare nu ne va face nici mai stăpâni pe competențele noastre, nici mai puțin stresați la gândul că ne așteaptă ani grei, ani în care vom alerga de la un meditator la altul, ani în care, după atâtea examene și evaluări standardizate, nimeni nu ne va întreba spre ce domeniu vrem să ne îndreptăm”, îşi jutifică elevii protestul. 

350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019 sunt aşteptaţi, luni, să susţină proba de limba română. Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, și elevii clasei a VII-a.

Calendar simulare Evaluare Naţională 2019

11 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă 

12 martie 2019 Matematică – probă scrisă 

13 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă 

22 martie 2019 Afișarea rezultatelor la simulare evaluare națională 2019 

Citește și http://dc360.ro/ciolos-vreau-sa-vad-de-la-dragnea-declaratiile-pe-propria-raspundere-ale-conducerii-psd-ca-nu-au-colaborat-cu-securitatea/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.