CTP după ce Rusia a solicitat distrugerea rachetelor de la Deveselu: Diplomații ruși sunt foarte vicleni și foarte experimentați, știu întotdeauna ce spun. Este o provocare aruncată americanilor

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat după ce Ministerul Apărării din Rusia a informat că Statele Unite ar trebui să îşi distrugă sistemele nucleare MK-41 plasate în România pentru a putea astfel să respecte Tratatul INF. CTP consideră că aceste declarații fac parte dintr-un joc între Statele Unite ale lui Trump și Rusia lui Putin, iar solicitarea diplomaților ruși va avea o replică pe măsură din partea administrației Trump.

Ministerul rus al Apărării a propus joi SUA să distrugă lansatoarele de rachete Mk-41 din dispozitivul de apărare antirachetă din România care ar încălca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). Știrea a fost comentată de Cristian Tudor Popescu în emisiunea „Jurnalul de Seară”, de la Digi24, alături de Cosmin Prelipceanu.

Ce se înțelege din știrea asta? Ea spune că Rusia a cerut Statelor Unite să „distrugă” baza de la Deveselu. Ce înțeleg cei mai mulți dintre români citind această știre? „Rușii spun: Dacă nu o distrugeți voi, americanii, o distrugem noi, rușii”. Așa se citește în conștiința publică de la noi această știre. Ceea ce nu e cazul.Este un element în acest joc, acest tango sumbru între Statele Unite ale lui Trump și Rusia lui Putin. Acest cuvânt, „distruge”, cum ar fi spus în rusește? O expresie clasică în analiza de propagandă rusească… „Etă pravacația” – „Asta este o provocare”. Puteau să folosească cuvântul „dezafecteze” baza respectivă, să o retragă, să retragă scutul de la Deveselu. Nu! Au ales cuvântul „distruge”. Ceea ce este o provocare aruncată americanilor. Este menită să ridice tensiunea în sensul celor spuse de Putin care a pronunțat cuvântul „zercalnîi” – „în oglindă”. Adică, ce veți zice voi, cum veți avea un gest agresiv, noi o să răspundem pe măsură. E, acum se pare că folosesc chiar mai mult. Folosesc un principiu creștin… Rușii sunt creștini, nu? Pravoslavnici. Folosesc un principiu creștin, sănătos, anume „îmi dai o palmă, îți dau un pumn”. Cam ăsta este genul de replică. „Cerem să distrugeți scutul de la Deveselu”.Bineînțeles că vor avea de partea cealaltă o replică pe măsură, din partea lui Trump și a administrației sale. O să ne uităm în continuare la acest tango sinistru. Așa cum ne-am uitat o perioadă la un tango între Kim Jong-un și Trump. Acum e bine, deci nu vor fi trimise rachete, cel puțin în viitorul apropiat, peste România. Nu este cazul să ne facem probleme”, a declarat Cristian Tudor Popescu. 

Citește și http://dc360.ro/toader-informatii-despre-kovesi-au-ajuns-la-parlamentul-european-asociatiile-profesionale-ale-magistratilor-au-facilitat-comunicarea/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.