Decanul Baroului Iași: Toader a adus un afront avocaturii românești, face grave confuzii. Am putea sesiza comisia de disciplină a baroului

Decanul Baroului Iași, Marius Striblea, spune că ar putea fi sesizată comisia de disciplină a baroului în cazul ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe care îl acuză că a adus un afront avocaturii românești și că face confuzii grave în materia apărării din oficiu. 

Tudorel Toader, membru al Baroului Iași, a intrat în conflict cu avocații, susținând că revendicările acestora privind onorariile pentru cazurile din oficiu sunt nejustificate, iar nemulțumirile lor se justifică doar prin faprul că se apropie alegerile la avocați, iar unii dintre ei au intrat în campanie. 

Tudorel Toader este este avocat suspendat, membru al Baroului Iași. Președintele Baroului Iași, Marius Striblea, spune că ministrul Justiției face confuzii grave în materia apărării din oficiu, iar în cadrul unei aventuale cercetări disciplinare dacă aceste confuzii se explică printr-o “ieșire emoțională de moment” sau este vorba despre o “carență în pregătirea” sa. 

“Având în vedere ultimele manifestări publice ale domnului Toader Tudorel, avocat suspendat, legitimat în cadrul Baroului Iași, manifestări ce constituie, fără echivoc, afronturi la adresa avocaturii românești, în calitate de Decan al Baroului Iași, voi evalua oportunitatea discutării în Consiliul baroului a sesizării Comisiei de disciplină. Constatând, totodată, faptul că domnia să face grave confuzii în materia apărării din oficiu, fapt impardonabil ținând cont de funcția pe care acesta o ocupă, voi analiza necesitatea ca, în cadrul eventualei cercetări disciplinare, să verificăm dacă aceste confuzii au fost datorate unor ieșiri emoționale de moment sau reflectă o carentă în pregătirea domniei sale, ceea ce ar afecta grav calitatea unei eventuale prestații în cadrul profesiei de avocat”, a scris, pe Facebook, președintele Baroului Iași. 

Avocații din Barourile București și din 14 județe au declanșat proteste, luni, cerând, între altele, majorarea onorariilor pentru asistența din oficiu în dosare penale și eliminarea “practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii”. În Capitală, câteva zeci de avocați au protestat pe treptele Curții de Apel.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat spunând că se apropie alegerile la avocați și că unii au intrat deja în campanie, el susținând că solicitările acestora sunt “absolut nemotivate”. Luni după-amiază, Tudorel Toader a publicat pe Facebook propunerile Uniunii Naționale a Barourilor din România privind modificarea protocolului care vizează onorariile avocaților, el susținând că din 2017 există discuții pentru actualizarea acestuia, iar Ministerul Justiției încă așteaptă o justificare.

Citește și http://dc360.ro/augustin-lazar-bugetul-prevazut-in-proiect-nu-asigura-functionarea-parchetului-general-care-nu-isi-va-putea-indeplini-obiectivele-cu-banii-pe-care-ii-are-la-dispozitie/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.