Oprea: Pro România și PLUS sunt partide de Intelligence. Spre deosebire de altii, eu sunt militar cu gradele la vedere

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, la Borșa, în județul Maramureș, că partidele foștilor premieri Victor Ponta și Dacian Cioloș sunt „partide de Intelligence”, astfel că au deja în sondaje două cifre, transmite Mediafax. 

Întrebat într-o conferință de presă cum au ajuns partidele lui Victor Ponta și Dacian Cioloș să aibă deja două cifre în sondaje, deși abia s-au format, liderul UNPR a răspuns că „sunt partide de Intelligence”. 

„Păi vă spun eu cum. Sunt partide de Intelligence. (…) Am spus de Intelligence. Eu sunt militar cu gradele la vedere, ca să fie foarte clar. Eu știu ce înseamnă munca de teren”, a spus Gabriel Oprea. 

Întrebat, de asemenea, dacă vede o alianță între UNPR și Pro România, partid condus de Ponta, Oprea a spus că nu exclude niciun fel de alianță. „Am lucrat cu Victor Ponta, chiar i-am botezat și copilul, e un om foarte deștept, serios, a avut o guvernare bună, la care și noi am pus umărul. Cred că Victor Ponta, în primul rând, când îmi aude numele, trebuie să se ridice în picioare fiindcă eu am fost serios, am fost de cuvânt, nu l-am trădat și poate și mi-am schimbat destinul datorită lui Victor Ponta. (…) În politică nu excludem nicio alianță. Poate fi și cu Victor Ponta”, a afirmat Oprea. 

Acesta nu a vrut să spună ce scor speră să obțină UNPR la alegerile europarlamentare, însă este de părere că la alegerile locale din 2020, UNPR va lua peste 10 sută, iar la cele parlamentare va obține un scor cu două cifre care îi va permite intrarea în Parlament.

Conferința de presa UNPR -Borsa

Publicată de Jurnalmm Maramures pe Sâmbătă, 9 februarie 2019

Citește și http://dc360.ro/elementor-7451/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.