Avocaţii au ieşit în stradă. Decan: Câștigăm mai puțin decât salariul minim pe economie. Pentru un proces, care poate dura şi câţiva ani, un avocat primeşte 30 de euro net, adică mai puţin de 150 de lei

După agenţii din penitenciare, a venit rândul avocaţilor să protesteze faţă de condiţiile impuse de Ministerul Justiţiei. În timp ce la Bucureşti, avocaţii au ieşit în stradă, în faţa Curţii de Apel, apărătorii din 14 judeţe anunţă grevă japoneză. Principala nemulţumire este că din 2015 nu sunt actualizate onorariile, din oficiu, pentru fiecare activitate juridică în parte. Pentru un proces, care poate dura şi câţiva ani, un avocat primeşte 30 de euro net, adică mai puţin de 150 de lei.

Protestul a început în jurul orei 13. Zeci de avocaţi au ieşit pe scările Palatului de Justiţie. Au purtat banderole albe pe care le vor păstra şi în timpul sedinţelor de judecată.

Şerban Nicolae Lovin, decanul baroului Ilfov: „Vă rog să luaţ în calcul următoarea situaţie: care era salariul unui magistrat în 2015 şi care este în 2019. Exact în aceeaşi măsură dorim, nu în altă măsură. Orice protocol se încheie la masa negocierilor. Trebuie să ne întâlnim şi să negociem. Asta nu se doreşte. Propunerea care s-a făcut de MJ a fost ca aceste onorarii să se indexeze cu indicele de inflaţie pe perioada 2015-2019 în jur de 5,5%. La 195 de lei faceţi un calcul. Absolut inacceptabil din punctul nostru de vedere”.

Ingrid Georgia Radu, avocat din oficiu: „Am strâns mai mult de 300 de semnături de adeziune la acest comunicat prin care solicităm majorarea onorariilor. De exemplu, sume de 130 de lei, iar în momentul în care se prezintă un apărător ales, aceste sume ni se dau la 25% din această sumă.”

Apărătorii spun că Ministerul Justiţiei nici măcar nu acceptă o negociere pe această temă. În schimb, Tudorel Toader a postat pe Facebook că protestele sunt nejustificate. Mai mult, spune că avocaţii ar fi cerut ca onorariul actual pentru introducerea unei acţiuni de divorţ să fie majorat de şase ori.

Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România: „Este în realitate un divorţ cu cheltuieli care ţin de tehnoredactare, deplasare, 1.017 lei, total, cu susţinere cu tot. Eforturile făcute de avocaţi nu trebuie să fie aruncate în derizoriu, cât timp sunt surse financiare bugetare prin care negocierilor politice pot fi făcute, sunt surse financiare anunţate pentru plăţi compensatorii, asta înseamnă că sunt resurse finnaciare”.

Dan Negoiţă, avocat: „Acest protest nu este doar pentru majorarea onorariilor, ci şi pentru practicile abuzive ale instanţelor La judecătoria Vălenii de Munte se încalcă flagrant normele de procedură penală. La contestaţii la executare, nu solicită un avocat din oficiu şi se judecă aceste cauze fără asigurarea asistenţei juridice”.

Şi avocaţii din Iaşi, Timişoara sau Dolj vor să tragă un semnal de alarmă. Aceştia spun că sunt apărători care nu au primit bani şi de doi ani de zile.

Marius Striblea – decanul Baroului Iaşi: „Ce bază poate să aibă un simplu cetăţean pe apărarea pe care o primeşte, dacă aceasta este plătită cu 30 de euro. Imaginaţi-vă care este discrepanţa dintre prestaţia pe care acesta o face şi onorariul primit”.

Sergiu Stănilă, decanul Baroului Timiș: „Aceste onorarii variază în funcție de numărul de inculpați dintr-un dosar penal, între 130-580 de lei. Este vorba de o sumă brută, din care se scad taxele, avocatul rămâne cu 70% din suma respectivă. Observăm că avocatul câștiga undeva la mai puțin decât salariul minim pe economie”.

Avocaţii spun că dacă nu vor primi un răspuns până la jumătatea lunii martie, apărarea din oficiu nu va mai fi asigurată.

Citește și http://dc360.ro/dragnea-a-depus-amendamente-la-buget-pentru-diminuarea-fondurilor-alocate-serviciilor-secrete-cu-peste-500-de-milioane-de-lei/


Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.