Home Posts tagged antena 3
Sâmbătă începe oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Ce televiziuni au informat CNA despre reflectarea campaniei eletorale, așa cum cere legislația? Ce tarife vor percepe?Publicitate De notat două exemple: 1. Antena 3 este – dintre posturile care și-au anunțat tarifele până acum – televiziunea care le percepe candidaților cele
Contre dure vineri seară în platoul Antenei 3 între Mugur Ciuvică și deputatul USR Stelian Ion, în urma unei dispute privind “evaluarea” ministrului Justiției, Tudorel Toader.  Spiritele s-au încins după ce Stelian Ion i-a adus aminte analistului Mugur Ciuvică de faptul că înainte de 2004 acesta era un adversar al lui Dan Voiculescu.  Deși moderatorul
Consiliul Național al Audiovizualului a amendat cu 15.000 de lei Antena 3 pentru încălcarea legislației în patru emisiuni de la finalul anului trecut, potrivit unei decizii a instituției. Una dintre sancțiuni a fost dată pentru emisiunea „Descoperiţi” din 17 noiembrie, despre care CNA a spus că nu a respectat normele care privesc ”dreptul la imagine […]
Antena 3, vârful de lance al detractorilor Laurei Codruța Kovesi, a încercat să minimalizeze și chiar să ducă în derizoriu câștigarea de către fosta șefă a DNA a votului din Comisia CONT pentru ocuparea postului de procuror-șef al Parchetului European. Mihai Gâdea și-a început emisiunea, la doar zece minute după aflarea rezultatului votului, spunând că […]
O mașină fără însemne a televiziunii Antena 3 a fost duminică ținta huiduielilor copioase a zeci de protestatari din Piața Victoriei, după cum arată imaginile postate pe Facebook. Manifestanții au strigat minute la rând ”Antena 3, niște derbedei!”, și le-au cerut celor din mașină să plece. Jandarmeria susține într-un comunicat că jandarmii ar fi identificat […]
Antena 3 continuă campania de demonizare a fostei șefe DNA. Aseară pe post a fost prezentată în prime time o fotografie fake care trebuia să dea de înteles ca Kovesi ar fi fost în trecut prezentă la crama fugarului patron de presă condamnat Sebastian Ghiță. Realitatea este însa cu totul alta, poza fiind de fapt […]
Curtea de Apel Ploieşti a respins astăzi ca neîntemeiate cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de Răzvan Savaliuc, Antena 3, Radu Tudor, Mihai Gâdea, Bianca Grigore şi Mugur Ciuvică.  În consecinţă, fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la […]
Primăria PSD a Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță, a atribuit miercuri, 23 ianuarie, încă un contract de promovare către Antena 3: 132.000 de lei (fără TVA, echivalentul a peste 28.000 de euro). Contractul de publicitate TV a fost atribuit prin procedura de cumpărare directă și vizează concepția, producția și difuzarea de materiale video referitoare […]
Fundația „Stefan Batory” din Polonia demontează o „fumigenă” de presă lansată de luju.ro și de Antena 3, conform căreia organizația internațională ar finanța mișcarea #rezist din România. „Informațiile prezentate nu sunt adevărate. Fundația Batory nu a fost niciodată angajată în nicio afacere cu bitcoin sau criptomonede și niciodată nu a acordat granturi către nicio
Politicianul PSD Liviu Pleșoianu, fostul SRI-ist condamnat în primă instanță Daniel Dragomir, ziaristul Bogdan Duca și avocatul Dan Chitic sunt patru personaje publice promovate intens în ultimii doi ani de Sputnik, organul oficial de propagandă al Rusiei, finanțat direct de Kremlin. Cele patru personaje, care afișează constant poziții anti-UE și anti-americane, sunt