Acasă Noutati interne Adrian Marinescu: "Mi se pare mult mai important că astăzi vedem că...

Adrian Marinescu: „Mi se pare mult mai important că astăzi vedem că sunt milioane de oameni care sunt vaccinaţi şi că aceşti oameni au minime reacţii adverse care sunt foarte rare, care sunt rezolvate foarte rapid. Reacţii adverse care au durat 24 de ore, chiar şi mai puţin şi nu au fost lucruri notabile”

Medicul Adrian Marinescu a declarat vineri seara in cadrul unei eveniment organizat online de Colegiul Medicilor România ca pana in prezetnt in lume au fost vaccinati deja milioane de oameni si ca pana in acest moment nu ar exista decat oameni cu „minime reactii adverse foarte rare care pot fi rezolvate in scurt timp”. Acesta a spus ca toate restrictiile din pana in acest moment ar fi fost rezolvate in mai putin de 24de ore. Doctorul a mai spus ca vaccinul reprezinta singura cale de reintoarcere in timp la normalitate.

„Dacă vorbim de beneficiile pe care le are vaccinul aici lucrurile sunt mai mult decât clare şi este uşor să ne uităm nu numai la studiile clinice. (…) Mi se pare mult mai important că astăzi vedem, de exemplu, că sunt milioane de oameni care sunt vaccinaţi şi că aceşti oameni au minime reacţii adverse care sunt foarte rare, care sunt rezolvate foarte rapid. Reacţii adverse care au durat 24 de ore, chiar şi mai puţin şi nu au fost lucruri notabile. (…) Eu cred că este evident pentru noi toţi că vaccinul, varianta de vaccin pe care o avem acum, este singura soluţie reală pe care o avem şi singura soluţie ca să ne întoarcem nu mâine, dar, într-un interval scurt de timp, la viaţa normală pe care am avut-o înainte”, a spus Marinescu.

„Pierderile de vieţi omeneşti practic trebuie să se reducă la cât se poate de mult. Este principalul lucru pe care îl face vaccinul: să împiedice îmbolnăvirea, să împiedice formele severe şi în felul acesta să reducă mortalitatea, lucruri care nu s-au putut întâmpla în 2020 şi statisticile ne arată foarte clar”, a explicat specialistul.

Potrivit acestuia, în fiecare zi se prezintă la Institutul „Matei Balş” multe persoane cu forme severe de COVID-19 care au nevoie de oxigen.

„Eu cred că pentru aceste persoane şi pentru toţi care sunt în cazul lor este nevoie de vaccin şi că acest vaccin într-adevăr ne va arăta că lucrurile pot să arate altfel cu pandemia. De multe ori, tinerii sau cei de vârstă medie spun că, din punctul lor de vedere, nu este nevoie de vaccin că ei oricum vor face o formă uşoară. Acest lucru este o mare greşeală de abordare, pentru că nimeni nu poate să fie convins de la început ce formă va face. (…) Nimeni nu poate să ştie de la început ce formă va face, nimeni nu poate să garanteze acest lucru şi oricum în familiile lor, între cunoscuţi sigur vor fi şi persoane vulnerabile care vor face cu mare probabilitate o formă severă”, a menţionat medicul.

 

 

Rețele de socializare

34,563FaniÎmi place
24,580CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă

Important

Noutăți

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here