Augustin Lazăr asteaptă de la Secția Adinei Florea o copie a dosarului Tel Drum pentru a decide cine îl va instrumenta: DNA sau Secția pentru invsetigarea magistraților

Procurorul general Augustin Lazăr așteaptă de la Secția specială de anchetare a magistraților o copie a dosarului Tel Drum pentru a decide cine va avea competența pentru instrumentarea cauzei – DNA sau controversata secție, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

„Se așteaptă dosarul de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție pentru examinare împreună cu dosarul de la DNA și tranșarea conflictului pozitiv de competență”, a precizat sursa citată.

Secția de anchetare a magistraților a transmis către DNA patru cereri de preluare a dosarului Tel Drum, motivând că în această cauză sunt vizați și magistrați. Vinerea trecută, o copie a acestui dosar a fost transmisă către Secție.

Tot atunci, DNA a sesizat procurorul general pentru a decide ce parchet – DNA sau Secția de anchetă a magistraților – este competent în acest dosar. Augustin Lazăr a declarat vinerea trecută pentru HotNews.ro că va lua o decizie în această săptămână.

În dosarul Tel Drum, în 13 noiembrie 2018 procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
“Până în acest moment, nici Autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)”, transmiteau procurorii DNA.

Citește și https://dc360.ro/tudorel-da-vina-pe-iohannis-pentru-blocajul-de-la-dna-care-ramane-fara-sefi-ca-efect-al-oug-7-seful-dna-a-facut-vreo-propunere-pentru-sectii-domnul-toader/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *