Ce mai face Tudorel la o lună după demitere: Fostul ministru al Justiției organizează la Iași o conferință internațională cu tema Viitorul Sistemului Judiciar al Uniunii Europene

​Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader este rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și, zilele următoare, organizează acolo o conferință internațională cu tema Viitorul Sistemului Judiciar al Uniunii Europene. 

Conferința care va avea loc la Aula Magna a universității lui Toader, în perioada 30 mai – 1 iunie 2019, are pe agendă doi invitați-VIP: Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, și Marc Jaeger, președintele Tribunalului Uniunii Europene. 

De asemenea, în program este și Radu Canțăr, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, agentul guvernamental al României la CJUE și Tribunalul UE. Acesta a intrat în atenția opiniei publice prin faptul că a pierdut un proces la Tribunalul UE, România suferind corecții financiare de 80 de milioane de euro la fondurile europene pentru agricultură. 

Potrivit deciziei Tribulaului UE de la Luxemburg, din 30 aprilie 2019, Agentul guvernamental din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Radu Canțăr, a întârziat peste termenul legal să facă o contestație prin care cerea anularea unei corecții financiare de 80 de milioane de euro, imputate României din cauza unor nereguli la fondurile europene.
Concret, Comisia Europeană a decis, în 13 iunie 2018, să aplice României corecții financiare pentru o serie de nereguli la proiecte europene derulate prin programul de agricultură și dezvoltarea satelor.
Două luni, adică până pe 24 august, România avea termen să conteste corecțiile financiare, dar abia în 7 septembrie 2018, Guvernul Dăncilă, prin agentul guvernamental la Curtea de Justiție a UE, Radu Canțăr, a contestat corecții financiare de 80 de milioane de euro aplicate de Comisie.

În schimb, Tudorel Toader a adunat în 2 ani de mandat la Justiție un palmaresmult mai vast: 

  • A gestionat tot procesul prin care au fost eliberați înainte de termen 14.400 de deţinuţi în baza recursului compensatoriu
  • El este artizanul Secției de anchetare a magistraților
  • A obținut revocarea Laurei Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA
  • Cei condamnați definitiv de către completuri de 5 judecători de la instanța supremă, din 2014 până acum, vor putea face recurs în anulare
  • Ordonanța 7 – “amnistie pe bucăți”
  • A ignorat avertismentele repetate ale Comisiei Europene privind statul de drept
  • Sub ministeriatul lui Toader magistrații au ieșit în stradă.

Citește și https://dc360.ro/pe-vremea-cand-pleacau-la-pro-romania-ii-considera-securisti-azi-firea-ii-roaga-frumos-sa-se-intoarca-inapoi-in-psd-domnul-neacsu-este-un-om-competent-pe-vremea-lui-partidul-a-f/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *