CTP: Dacă poliția ar fi intervenit în cazul Luizei, atunci nu s-ar fi petrecut al doilea caz, al Alexandrei. Nu e vorba de o intarziere de cateva ore, e vorba de trei luni și ceva în care i-a durut fix în pix pe toți: polițiști, procurori, toată armata aia de la Caracal. Mantalitatea politistilor si a crIminalului e aceeasi: „Fetele sunt curve. Lasă, cucoană, c-o fi plecat cu vreunul acuma, cu Făt-Frumos. E plecată cu Făt-Frumos, domnule, nu-i nicio problemă!”

Cristian Tudor Popescu a remarcat un element comun în discursul polițiștilor și cel al criminalului de la Caracal: atitudinea nepăsătoare și mentalitatea „fetele sunt curve”.  Dacă poliția ar fi intervenit în cazul Luiza Melencu, atunci nu s-ar fi petrecut al doilea caz, cu Alexandra Măceșanu. „E vorba de trei luni și ceva în care i-a durut fix în pix pe toți: polițiști, procurori, toată armata aia de la Caracal”, spune gazetarul, care îi acuză de lipsă de umanitate.

Gheorghe Dincă, suspectul pentru crimele din Caracal, și-a schimbat strategia și după ce inițial a declarat că nu le știa pe fete și n-a avut de-a face cu ele, „a creionat povestea curviei celor două fete: au venit de bunăvoie, ca să facă sex cu mine, așa cum mă vedeți, și aici, când am ajuns, nu ne-am înțeles din preț și m-am supărat, a fost o ceartă și am dat cam tare în ele”, a relatat CTP.

„Cine mai spune, cine le face curve pe fetele astea moarte? Polițaii! Ce i-a spus mamei Luizei? Lasă, cucoană, c-o fi plecat cu vreunul acuma, cu Făt-Frumos. E plecată cu Făt-Frumos, domnule, nu-i nicio problemă!

Nu apare fata, nu dă niciun semn, trece o lună.

S-a spus acum câte ore au trecut până a intervenit poliția: 19. Nu! Au trecut mai bine de trei luni până când a intervenit poliția. Dacă ar fi intervenit în cazul Luiza, atunci nu s-ar fi petrecut acest al doilea caz. E vorba de trei luni și ceva în care i-a durut fix în pix pe toți: polițiști, procurori, toată armata aia de la Caracal.

Domnule, îți dispare o ființă omenească și tu ce spui? Hai, domnule, că e cu Făt-Frumos! O faci curvă, cu alte cuvinte.

Ce i-a spus polițistul tatălui, în cazul Alexandrei? Plătești tu perchezițiile, dacă o găsim cu vreunul? Deci, a făcut-o iar curvă.

Asta e comun între criminal și domnii polițiști, cei care trebuie să apere cetățenii”, a arătat Cristian Tudor Popescu.

O atitudine întâlnită la cel mai înalt nivel

Problema este, însă, mult mai gravă: „Credeți că această atitudine este numai la nivelul ăsta, al polițiștilor din Caracal?” întreabă retoric CTP înainte de a reaminti de cazul unui ministru de interne chiar, Ioan Rus.

„Ce-a spus Ioan Rus? Dom’le, se curvesc nevestele, că pleacă oamenii la muncă în Occident. Asta a spus, insultând toate femeile care îşi cresc copiii singuri, cu bărbaţii plecaţi în străinătate. Ministru de interne, domnule! A spus unei ţări întregi şi şi-a dat demisia după aceea”, a amintit Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul a mai dat un exemplu: cel al prodecanului de la Teologie de la Universitatea București, „plătit din banii noștri” ca să-i educe pe preoți, doctor, profesor, publicat la Editura Humanitas, care a făcut niște afirmații extrem de controversate despre viol, scandal ce a dus în final la demisia sa.

Și atunci cum să te mire că vorbesc așa niște polițiști?” se întreabă CTP. „Această atitudine față de femei, față de fete tinere este extrem de răspândită în România, în special la nivelul masculilor cu funcții. E chestia aia, știți: Da, domnule, ce, a violat-o! Păi, dacă umbla cu fustă scurtă!”, a spus gazetarul.

În opinia sa, „nu suntem departe ca mentalitate de individul ăla din Egipt, care a spus că violul este un act patriotic și că trebuie să se nască din el un nou cetățean liber și frumos al Egiptului” (evenimentele din Piața Tahrir după răsturnarea de la putere a lui Hosni Mubarak, când s-au raportat cazuri de violuri publice – n.r.). 

„Vă imaginați că nu există în țara asta (în România – n.r.) niște inși care să spună: Hai, domnule, de ce n-au stat și ele? Că dacă stăteau, ce mare lucru era? Acu poate trăiau! Trebuia să stea! Credeți că nu există astfel de specimene? Există!”, a punctat Cristian Tudor Popescu.

Întrebat de unde vine atitudinea aceasta, gazetarul a răspuns: „Din aer! Din aerul pompat în societatea asta, ani și ani și ani de zile, pompat de sus în jos. V-am dat exemple de inși din cele mai înalte funcții de responsabilitate ale statului”, a spus CTP, menționând și exemplul fostului președinte Traian Băsescu cu celebra zicere „Țigancă împuțită” adresată unei jurnaliste care îl deranja.

Citește și https://dc360.ro/sindicatul-national-al-agentilor-de-politie-propune-proiectul-de-reorganizare-teritoriala-a-structurilor-de-politie-discutat-cu-fostul-ministru-de-interne-carmen-dan-si-care-prevede/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.