Epoca Dragnea. Ion Ghizdeanu, coordonator al Fondului de Dezvoltare creat de Dragnea și Vâlcov, cercetat penal și plasat sub control judiciar pentru de fals intelectual în formă continuată. Ghizdeanu ar fi falsificat documentele pentru finanțarea a peste 1.000 de proiecte

Ion Ghizdeanu, fost președinte al Comisiei Naționale de Prognoză pe vremea cand Dragnea se afla la carma PSD este cercetat penal si a fost plasat sub contraol judiciar pentru de fals intelectual în formă continuată. Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 sustine ca Ghizdeanu ar fi faslificat documentele pentru finanțarea a peste 1.000 de proiecte.

În perioada 17.09 2019 – 24.10 2019, inculpatul, în calitate de președinte al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, a falsificat, cu ocazia întocmirii, mai multe procese-verbale, în care s-a menționat în mod mincinos că membrii comisiilor de evaluare și analiză a proiectelor s-au întrunit, au analizat și au propus spre aprobare 1.080 de proiecte. În realitate, membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată și nu au făcut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de către inculpat”, arată, într-un comunicat de presă, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Ion Ghizdeanu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru infracțiunea de flas intelectual în formă continuată..

Joi dimineață, în dosarul în care este vizat Ion Ghizdeanu au avut loc 17 la primării din mai multe zone din ţară, fiind vizate finanţările obţinute din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiectele dezvoltate de autorităţile locale. Ghizdeanu era considerat omul-cheie al PSD-ului în implementarea politicilor economice şi împărţirea banilor statului.

Ghizdeanu, în calitate de șef al Comisiei Naționale de Prognoză, a condus Fondul de Dezvoltare creat de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, fond prin care cei mai mulți bani ar fi ajuns la aleșii PSD din teritoriu.
Ghizdeanu a fost audiat de procurori.
Surse judiciare citate de Mediafax spuneau că el este acuzat de fals intelectual în dosarul finanţării proiectelor locale ale primăriilor finanţate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Ghizdeanu este bănuit că din septembrie până în noiembrie anul trecut a falsificat evaluarea unor proiecte depuse de autorităţile locale. Nu pe toate, ci pe cele ale primarilor PSD, ca să le ajute să obţină finanţări de la stat. Surse susțin că aproape 80% dintre programele dezvoltate prin Fondul de Investiţii mergeau către social democraţi.
În acest dosar, poliţiştii din județul Olt au făcut 6 percheziţii la sediile unor primării şi ale unor firme din județ, oamenii legii având informații că autorităţile locale au cumpărat mobilier urban, dar nu l-au şi primit. Potrivit Poliţiei Olt, se fac cercetări sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal într-un dosar penal deschis pentru abuz în serviciu.
Din primele cercetări, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2009-2016, trei primării din județul Olt ar fi plătit aproximativ 220.000 lei pentru mobilier urban, dar că obiectele nu au fost livrate în totalitate. Trei persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.