Desi ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a declarat cu scurt timp in urma faptul ca nu exista niciun ordin care prevede ca persoanele decedate din cauza coronavirusului sa fie inmormantate fara haine, un ordin intrat in vigoare in aprilie 2020, cand la carma ministerului Sanatatii, era Nelu Tataru, il contrazice. In ordin se prevede negru pe alb faptul ca: „Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”. Asta inseamna ca fie ministrul Sanatatii nu cunoaste ce prevede ordinul, fie minte.
Potrivit Ordinului nr. 570 din 6 aprilie 2020, semnat de Tătaru, „cadavrele contaminate ca urmare a infecției COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator, care au fost autopsiate, se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției. Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”.