Ponta: Toader a fost mereu prezentat ca un profesor universitar. Acum mă aștept să aud că e mason, securist

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, la Digi24, că remanierea ar trebui făcută „într-un mod de colaborare, nu de conflict”, iar schimbarea miniștrilor înseamnă o tulburare a instituțiilor, ce creează un haos. Un ministru interimar la Fonduri Europene înseamnă că România poate pierde bani, amintește fostul premier.

„Miniștrii nu-i schimbi așa cum schimbi cămașa, pentru că înseamnă o tulburare a instituțiilor pe care ei le conduc. De ce i-au schimbat? Nu cred că a înțeles cineva care a fost supărarea. Un haos care ține de guvernare. Vorbesc de faptul că Guvernul nu e al domnului Dragnea, nici a PSD, ci al României. Când creezi o criză e bine să fie de cât mai mică durată. Singura imagine e o guvernare haotică”, spune Victor Ponta.

„Toader a fost tot timpul prezentat ca un profesor universitar. Peste noapte, mă aștept să aud că e mason, securist, satul paralel ș.a.m.d. Stabilitatea e importantă. Dacă schimbi ceva, explici oamenilor de ce schimbi, așa iar aveam 3 ministere interimare. Un ministru la Fonduri Europene, cred că e al treilea, al patrulea ministru, acum iar toată lumea stă si nu lucrează, iar banii îi pierdem”, precizează Ponta.

„Mă uitam la propunerile de ministri care sunt făcute. Birchall oricum nu făcea nimic. De ce atât de mulți miniștri? Dacă voia o restructurare, poți să vii cu 15 miniștri, poți să reduci aparatul birocratic. Când dai multe ministere, e ca să multumești ca logică politică. Acum e doar PSD, cei de la Alde nu se implică”, adaugă Ponta.

„Eu cred că ce s-a deformat cel mai tare – e de vină Dăncilă – nu poți să bagi în cap oamenilor că partidul decide. Nu-i adevărat. Decide prim-ministrul, guvernul e al României. Doamna prim-ministru a acceptat această poziție. Responsabilitatea e față de toată lumea”, declară fostul premier.

Citește și http://dc360.ro/ilie-nastase-nu-vede-nimic-deplasat-in-gestul-sau-s-a-nimerit-sa-fie-basescu-putea-sa-fie-ciolos-sau-ponta-sau-dragnea-sau-tariceanu-sau-oricine/

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.