Home Posts tagged Carmen Dan

Carmen Dan revine cu o postare pe facebook în care dă noi detalii legate de 10 august. Fostul ministru precizează că 90% din raportul privind 10 august a fost declasificat în mandatul său. Acesta spune că nu au existat niciun fel de ordine nici verbale sau scrise date jandarmilor de a lovi pe cineva. Fostul ministru cere ca după declasificarea integrală a dosarului, dacă oricine găsește vreio implicare a sa în a da ordine abuzive, sa le fac publice imediat!

Referitor la audierea mea ca martor în acest dosar, mă așteptam să fiu chemată la cald, încă de anul trecut. Cu toate astea, reamintesc opiniei publice că în niciun moment nu s-a pus problema să evit să mă prezint în fața procurorilor. Îmi doresc, ca mulți alții, indiferent de interesul fiecăruia, ca ancheta să lămurească toate aspectele care vizează momentul 10 august”, a scris fostul ministru de Interne, pe pagia sa de socializare.

Legat de revenirea sa din concediu în data de 10 august 2018, fostul ministrul spune că aceasta a avut loc pentru că mandatul său „a fost unul al responsabilității și al asumării”.

”Din acest motiv, nu ar fi fost deloc normal să nu mă intereseze ce se întâmplă în Piața Victoriei. E adevărat, mă aflam în concediu, dar eram în București, la fix 15 minute de minister, nicidecum plecată la mare sau la munte. Orice ar spune unii sau alții, eu cred cu tărie că în situații de criză, șeful unei instituții trebuie să fie în instituție! Am revenit, așadar, la birou și, automat, am preluat comanda ministerului din punct de vedere managerial, nu operativ!”, scrie Carmen Dan.

Dan susține că nu ea a dat ordine pentru desfășurarea intervenției, iar informațiile le-a primit de la cei care au pregătit misiunea.

”Eu am primit informații din piață, nu am dat directive legate de modul de acționare a forțelor prezente din partea MAI! Fluxul informațional a circulat dinspre piață către conducerea MAI, nu invers! Precizez acest lucru pentru că la nivelul ministerului a funcționat doar o componentă de monitorizare a misiunii, nu una de conducere. Coordonarea s-a realizat din teren, din punctul de comandă înaintat. Despre eterna discuție a desecretizării raportului și, mai nou, a comunicațiilor operative sunt, de asemenea, lucruri de spus”, a mai spus Carmen Dan.

Senatorul PSD mai declară că nu există ordine scrise sau verbale ca jandarmii să lovească pe cineva: „Astfel de ordine nu există!”.

Mai mult, fostul ministru de interne susține că peste 90% din raportul “10 august” a fost declasificat în mandatul său.

”E adevărat că acum un an au existat terțe părți care nu au dorit declasificarea informațiilor care le aparțineau, motiv pentru care nu s-a putut declasifica integral raportul. Acum, am văzut că se poate. Ce să zic? Poate că nu m-aș fi îndoit de calitățile de “negociator” ale actualului ministru, dacă aș fi recunoscut un stil onest și modest și deloc populist de a conduce instituția MAI. Însă când faci confuzii între DSU și IGSU sau improvizezi ordinea măsurilor ce trebuie luate de Jandarmerie la o manifestație publică, e greu să ai credibilitate. Și știu ce spun! Revenind la raport, mai precizez că, dacă după declasificarea sa integrală găsește cineva vreo implicare a mea în a transmite ordine abuzive, eu sunt prima care cere să le facă publice. Imediat!”, mai scrie Dan.

Fostul ministru de Interne s-a prezentat, vineri, în fața procurorilor pentru a fi audiată în dosarul prostestelor din 10 august 2018. Procurorii DIICOT fac cercetări cu privire la şefii din Jandarmerie care au coordonat intervențiile din 10 august 2018.

Carmen Dan a ieșit de la audierile de la sediul DIIICOT unde a stat mai bine de 6 ore. Fostul Ministru de Interne spune legat de 10 auugust că nu a avut nicio legătură cu ce s-a întmplat în acea seara. Mai exact, fostul ministru spune ca nu  avut niciun rol activ pe 10 august, că nu a vorbit cu fostul sef al PSD Liviu Dragnea la acel momemnt în acea zi  și că nu a comunicat cu niciun politician în ziua respectivă.  Carmen Dan mai spune că în data de 10 august se afla în biroul ei și nu în centrul de comandă. Fostul ministrul al Justitiei spune de asemena că” ministrul, indiferent de culoarea politică, nu conduce misiunile operative.”

Fostul ministru de interne Carmen Dan a fost citat de procurorii DIICOT  ca martor în dosarul 10 august.

DIICOT a reluat audierile în cazul protestului din 10 august  2018, atunci cand Jandarmeria a acționat în mod violent fără vreun motiv justificat împotriva cetățenilor care protestau pașnic. Miercuri a fost citat la DIICOT de asemena si procuororul militar Bogdan Paârlog

DIICOT are în lucru un dosar preluat de la Secţia Parchetelor Militare, în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică.

Procurorii militari susţineau că “mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente – acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.

De asemenea, DIICOT are în lucru o sesizare a Jandarmeriei Române, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal).

Fostul ministru de Interne Carmen Dan susține că ea este cea care a declasificat mare parte a raportului necesar în ancheta 10 august, că acum nu s-a întâmplat de fapt nimic, iar ceea ce rămăsese clasificat – o pagină și jumătate, două – nu a fost din vina ei, ci a unor instituții care nu și-au dat acordul. “Mă întreb și eu cum unele instituții o dată nu au fost de acord și altă dată au fost de acord”, a declarat pentru HotNews.ro Carmen Dan, refuzând să spună ce instituții ar fi refuzat să-și dea avizul. Despre prezența ei în Ministerul de Interne de la ora 12.00, deși era în concediu, și despre preluarea coordonării intervenției, Carmen Dan susține că este doar un act de reponsabilitate. “Nu am luat comanda nimănui. Legea spune că în momentul în care ministrul e in minister, sine die, el comandă”.

Carmen Dan a susținut că, de fapt, prin declasificarea documentelor secretizate din raport “nu s-a întâmplat nimic”, pentru că era un rest nesemnificativ care mai era clasificat. Ea mai susține că a respectat întocmai legea și că acele documente care mai lipseau pentru anchetă au rămas secretizate din vina unor instituții care nu și-au dat avizul.

Fostul ministru de Interne a refuzat să nominalizeze instituțiile, susținând că noul ministru, Marcel Vela, este cel care trebuie să consulte corespondența și să spună cine anume nu a fost de acord cu desecretizarea.

Despre prezența ei în minister de la ora 12.00, unde a preluat comanda intervenției din Piața Victoriei, Carmen Dan spune că a fost un act de responsabilitate să meargă în MAI, deși era în concediu, și că nu a preluat comanda de la nimeni pentru că, potrivit legii, în momentul în care ministrul e în minister, el comandă. Ea mai spune că doar a primit informații de la instituțiile implicate în coordonarea intervenției și că nu a dat ordine nici Jandarmeriei, nici Poliției.

Ce a declarat Carmen Dan pentru HotNews.ro:

“Să spună domnul ministru Vela, consultând corespondența, ce instituții au refuzat să își dea acordul pentru declasificare”

“Acum nu s-a întâmplat nimic, ce s-a întâmplat?

Raportul 10 august e declasificat din 31 ianuarie. Atunci, cu adresă semnată de ministrul în funcție la acel moment, s-a trimis această formă și către Parchetul General, care instrumenta la acea dată dosarul, și către cele două comisii din Camera Deputaților și Senat.

Ce nu s-a declasificat nu a ținut nici de ministru, pentru că nu ministrul dispune nici clasificare, nici declasificare, ci de instituțiile care au transmis note pentru acest raport și care nu și-au dat acordul.

Da, eu am cerut și sunt documente în acest sens. Declasificarea este rezultatul analizei unei comisii. Eu am procedat exact cum spune legea – acea comisie a purtat corespondență cu instituțiile emitente și le-a solicitat acordul pentru declasificare. S-a declasificat pentru ce s-a primit aviz pozitiv din raportul ăla. Deci din raportul de 20 de pagini s-a declasificat mai puțin o pagină și ceva, două pagini.

Întrebați-l pe domnul ministru Vela (ce instituții nu și-au dat avizul pentru declasificare). Mă întreb și eu cum unele instituții o dată nu au fost de acord și altă dată au fost de acord.

Dar răspunsul ăsta trebuie să vi-l dea domnul Vela, ministru în funcție. Să spună domnul ministru, consultând corespondența, ce instituții au refuzat să își dea acordul pentru declasificare.

Și pentru mine este o mirare că a obținut avizul pentru declasificare, dar poate că a avut domnul ministru mai multe posibilități să obțină acest acord.

Comisia care s-a ocupat de declasificare a făcut documente pentru declasificare, că așa spune legea. Procedura derulată de către comisie este în baza unor documente care ar trebui să se regăsească la minister”.

Despre prezența în minister. “Un act de reponsabilitate. Atât timp cât e în minister, comanda o are ministrul, nu o ia de la nimeni”

Faptul că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pe 10 august la ora 12.00 la minister nu poate fi decât un act de reponsabilitate. Nu am luat comanda nimănui. Legea spune că în momentul în care ministrul e în minister, sine die, comandă. Eu n-am făcut decât să fac cerere de întrerupere a concediului pentru că mi s-a părut absolut normal și firesc, ca ministru în funcție, să stau la minister, și nu în concediu. Și atât timp cât e în minister, comanda o are ministrul, nu o ia de la nimeni.

Nefiind plecată din București, mi s-a părut normal să stau în minister, și nu acasă, în fața televizorului.

De ce a mers încă de la ora 12.00 la MAI: “Oricine consulta doar sursele deschise vedea că se anunța un moment destul de tensionat”

Da, informații erau, nu cred că puteți contesta. Oricine consulta măcar sursele deschise, momentul acela se anunța destul de tensionat. Nu anticipam că va fi, ce a urmat. Dar, din sursele deschise și din celelalte informații pe care le aveam la dispoziție în pregătirea misiunii, mi s-a părut absolut normal să stau în minister, că așa trebuie să stea un ministru, nu acasă.

Nu e o mare găselniță asta, că s-a întors ministrul Carmen Dan la ora 12.00 și a preluat comanda. Sine die, de drept, comanda aparține ministrului. Repet, mi-am făcut cerere de încetare a concediului, tot în conformitate cu legea. O spun răspicat că am ales ca dovadă de responsabilitate să nu stau acasă.

În minister erau toate instituțiile care trebuiau să gestioneze acel moment. Am mers ca să primesc informațiile, pentru că asta am făcut. Nu am dat ordine nici la Jandarmerie, nici la Poliție. Ministrul a primit informații, că ministrul nu e comandant operativ.

La DIICOT (unde se află dosarul privind violențele din 10 august) nu am fost solicitată să mă duc. Dacă vor considera că este necesar, eu nu am plecat din țară, să știți”.

Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat, a anunțat joi ministrul de Interne, Marcel Vela. El a precizat că DIICOT a luat act de declasificarea raportului, care poate fi folosit acum în cercetarea penală și care va putea fi făcut public la finalul anchetei procurorilor.

Ministrul de Interne a spus, într-o conferință de presă, că toate instituțiile cărora le-a cerut avizul pentru declasificarea raportului și-au dat acordul, inclusiv Jandarmeria fiind de acord.

Potrivit acestuia, raportul va putea fi făcut public abia la finalizarea anchetei penale.

Citește și https://dc360.ro/viorica-il-ataca-pe-klaus-dupa-ce-rares-a-facut-apel-la-procurori-sa-vina-peste-psd-isti-avem-un-presedinte-dictator-comunist-sunt-amenintata-cu-dosare-si-procurori-ca-asa-cum-i-s-au-intamplat-lui/

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a prezentat, miercuri, pe Facebook, un bilanț al mandatului său la șefia MAI, precizând că în ultimii ani valorile infracționalității, la nivel național, au scăzut, iar balanța dintre intrările și ieșirile de personal din sistem a fost pozitivă, potrivit Mediafax.

“Îl felicit pe noul ministru de interne, senatorul PSD Nicolae Moga. Mult succes! Ministerul Afacerilor Interne este o instituție importantă cu oameni aflați în slujba cetățenilor, de la ministru până la angajatul din stradă sau cel de la ghișeu. Printre proiectele de acte normative inițiate în ultimii doi ani și jumătate de Ministerul Afacerilor Interne, relevante pentru cetățeni, amintesc aici: legea privind Cartea Electronică de Identitate, legea privind prelungirea valabilității pașapoartelor electronice de la 5 la 10 ani, cadrul normativ pentru implementarea Sistemul Informatic Integrat de Emitere a Actelor de Stare Civilă, legea Arhivelor sau implementarea RO-ALERT”, a scris, miercuri seară, Carmen Dan, pe Facebook.

Fostul ministru al Afacerilor Interne precizează că în ultimii doi ani bugetul MAI a fost unul “semnificativ mai mare” ca în anii precedenți, respectiv în 2017 a fost de 12,4 miliarde, în 2018 de 15,2 miliarde, iar pentru 2019 este de 19 miliarde.

Citeste si https://dc360.ro/ctp-viorica-dancila-nu-s-a-distantat-de-fostul-lider-psd-si-ii-reia-chiar-bucati-din-discurs-din-calcul-politic-premierul-vrea-sa-pastreze-voturile-celor-care-au-votat-pentru-psd-la-alegerile-europ/

Carmen Dan o “contrazice” pe Viorica Dăncilă și spune că aceasta nu i-a cerut cerut demisia, dar i-a spus că din cele opt miniștri pe care i-a evaluat, cel de la Interne trebuie să plece, iar în urma acestei discuții ea și-a pus mandatul la dispoziție.

Carmen Dan a declarat, marți dimineață, că demisia sa a fost trimisă la Cabinetul premierului, iar până când decizia de schimbare a sa din funcție va fi publicată în Monitorul Oficial, își exercită în continuare responsabilitățile de ministru.

Întrebată despre afirmațiile premierului Viorica Dăncilă, care a catalogat-o dezinformată atunci când a susținut că liderul Executivului a cedat presiunilor președintelui Iohannis, Carmen Dan a răspuns ironic: “Atât de dezinformată am fost încât, așa cum ați constatat și dumneavoastră, propunerea pentru acest minister este colegul meu, senatorul Moga, căruia îi urez succes”.

Ea a mai spus că a întrebat-o pe Dăncilă dacă evaluarea pe care i-a făcut-o are în vedere vreun criteriu care ține de neîndeplinirea vreunui obiectiv de performanță și a fost asigurată că nu.

De asemenea, Carmen Dan a “contrazis-o” pe Viorica Dăncilă, susținând că aceasta nu i-a cerut demisia. “Nu mi-a cerut demisia, mi-a spus că din cele opt ministere care au fost evaluate Carmen Dan trebuie să plece. Urmare a acestei discuții, eu i-am pus mandatul la dispoziție”.

Carmen Dan a fost întrebată dacă acum, când va avea mai mult timp, va merge să-l viziteze pe Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova, ea răspunzând: “Evident că o să am mai mult timp liber, o să am timp de familia mea în primul rând”.

Luni, la scurt timp după ce a anunțat oficial remanierea lui Carmen Dan, Viorica Dăncilă a scris pe Facebook că ea i-a cerut demisia ministrului de Interne, aceasta fiind “o decizie corectă, menită să facă dreptate și să restabilească încrederea oamenilor în guvern”. Premierul nu spune însă pentru ce s-a făcut dreptate.

De altfel, șefa Guvernului a părut iritată în conferința de presă ulterioară Comitetului Executiv al PSD când a fost întrebată concret ce i-a reproșat lui Carmen Dan, invocând percepția publică negativă. Întrebată dacă decizia are vreo legătură cu protestele din 10 august și modul în care a intervenit MAI, Dăncilă a spus: “Nu am de ce să comentez acest lucru. Sunt mai multe probleme, informații. Nu vreau ca o afirmație a mea să fie interpretată. S-au acumulat mai multe lucruri, nu e neapărat legată schimbarea de ceea ce s-a întâmplat pe 10 august”.

“Îmi doresc un guvern eficient, unul în care oamenii să aibă încredere și să simtă că îi reprezintă. Nu avem altă menire în Executiv decât să facem ce trebuie pentru această țară. Nu ne dictează Președintele ce să facem și niciun alt actor politic sau grupare. Guvernăm pentru români și vocea lor este singura care contează”, a scris Dăncilă pe Facebook.

Mandatul lui Carmen Dan a fost marcat de scandaluri, începând de la acuzațiile ministrului cum că i s-au montat microfoane în casă, la momentul 10 august, când Jandarmeria a intervenit brutal împotriva manifestanților pașnici din Piața Victoriei. Carmen Dan a calificat intervenția Jandarmeriei la acel moment ca fiind una corectă, dând amploare mai mare incidentului în care au fost implicați cei doi jandarmi prinși de huligani. De asemenea, Carmen Dan a refuzat să desecretizeze documente care erau necesare anchetei procurorilor.

Citește și https://dc360.ro/codrin-foc-si-para-dupa-ce-carmenuca-a-fost-trasa-pe-tusa-de-viorica-remaniem-tot-si-de-a-valma-ministrii-performanti-de-ieri-remaniatii-aruncati-pe-scarile-partidului-de-azi-te-a-atins/

Carmen Dan și-a dat demisia din funcția de ministru de Interne. Anunțul a fost făcut chiar de Carmen Dan, înaintea ședinței Comitetului Executiv al PSD în care se discută despre remaniere.

Lista remanierii. Miniștrii care ar putea pleca de la Palatul Victoria

„Nu sunt emoționată decât în măsura în care am investit în acest minister. Mi-am depus mandatul. Plec cu fruntea sus (…) Nu am ce să-mi reproșez”, a declarat Carmen Dan.

Ea a comentat că nemulțumirile în ceea ce o privește sunt politice, nu de performanță, invocând „presiunea străzii”.

„Înțeleg că nu intră în discuție niciun criteriu de neperformanță. E o decizie politică, iar eu respect deciziile. Am avut o discuție și referitoare la presiunea străzii. Nu ne-am deranjat până acum, acum deranjează”, a comentat ministrul.

Carmen Dan era unul dintre miniștrii pe care Viorica Dăncilă îi voia remaniați. În locul său este pregătit senatorul Nicolae Moga. De altfel, Dan i-a urat succes acestuia.

Premierul Viorica Dăncilă s-a declarat surprinsă de reproșurile lui Carmen Dan cum că partidul ar fi cedat presiunilor președintelui Iohannis.

„Doamna Carmen Dan cred că e dezinformată dacă a făcut această informație. PSD nu a cedat niciodată presiunilor președintelui. Eu cred că unii membri ai partidului nostru nu au învățat nimic”, a spus Viorica Dăncilă.

Opt ministere ar putea avea șefi noi, pe lista remaniabililor pe care Viorica Dăncilă o discută astăzi cu social-democrații aflându-se Carmen Dan, de la Interne, și Teodor Meleșcanu, de la Externe. În cazul acestuia din urmă, șeful său de partid, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat oficial că va pleca de la Palatul Victoria.

Pe lista extinsă,vehiculată inițial în partid au fost, de asemenea, miniștrii Ecaterina Andronescu (Educație), Bogdan Trif (Turism), Bogdan Matei (Tineret și Sport), Ioan Deneș (Ape și Păduri), Răzvan Cuc (Transporturi), Petre Daea (Agricultură) și Daniel Suciu (Dezvoltare), însă rămâne de văzut ce decizie va lua Dăncilă în privința lor.

Citește și https://dc360.ro/video-rusia-aproximativ-2-000-de-protestatari-s-au-adunat-in-centrul-moscovei-si-au-cerut-alegeri-corecte-manifestantii-acuza-comisia-electorala-a-federatiei-ruse-ca-blocheaza-intentionat-candidatur/

Comitetul Executiv al PSD va decide luni cine pleacă din Guvern, la prima rundă de remaniere promisă de Viorica Dăncilă. Premierul i-a invitat duminică pe toți miniștri și pe o parte a membrilor CEX la un picnic într-o pădure din Teleorman, unde ministrul Agriculturii, Petre Daea, aflat și el pe lista remaniabililor, a pregătit pentru colegi fripturi și porumb copt. O parte dintre miniștrii de pe lista neagră care a circulat în partid a scăpat însă de demitere. 

După discuțiile de duminică, era dată ca sigură plecarea din funcție a miniștrilor de Externe, Teodor Meleșcanu, și de Interne, Carmen Dan, a căror demitere a fost cerută și de Președintele Iohannis, pentru modul defectuos în care au gestionat alegerile europarlamentare din 26 mai. 

Surse din conducerea PSD au declarat că dintre miniștrii ALDE doar Meleșcanu va pleca, fiind păstrați pe funcții ministrul Energiei, un apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu, și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu. În locul lui Teodor Meleșcanu la MAE ar urma să vină, potrivit informațiilor oferite de liderii social-democrați, Ramona Mănescu, fost europarlamentar PNL, care a trecut la ALDE și care s-a ocupat personal de vizitele Vioricăi Dăncilă în Emirate, în vara anului trecut. 

La MAI, în locul lui Carmen Dan, se va discuta în ședința CEX al PSD despre nominalizarea lui Nicolae Moga, senator de Constanța al partidului. 

Și Ecaterina Andronescu ar putea scăpa de demitere, spun liderii PSD, care nu au găsit încă o variantă de ministru pentru Educație. ”Va fi schimbată doar dacă va fi găsit un profesor universitar care să o înlocuiască”, au explicat sursele citate, precizând că până în acest moment nu a fost identificată o astfel de persoană. 

Ministrul Transporturilor , Răzvan Cuc, pentru a cărui înlocuire a făcut lobby intens în partid Niculae Bădălău, va rămâne și el pe post, după ce duminică, la alegerile PSD Telelorman, a promis pentru județul natal al Vioricăi Dăncilă 70 de kilometri de autostradă din ”Autostrada Sudului”, pod peste Dunăre la Zimnicea și centură ocolitoare tot la Zimnicea. 

Viorica Dăncilă a declarat de altfel după ședința de la Telelorman că ministrul Cuc are ”o foaie de parcurs” și trebuie să își ducă proiectele la capăt. 

Citește și https://dc360.ro/viorica-vs-duamna-in-psd-viorica-nu-o-vrea-pe-firea-candidata-la-prezidentiale-drept-pentru-care-se-autopropune-ea-insasi-candidatul-psd-de-partea-cealalta-o-parte-numeroasa-a-ba/

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat marţi, la Parlament că evaluare făcută de premierul Viorica Dăncilă decurge bine şi că nu i-a cerut până acum să plece din funcţie. „Nu ne temem de ceea ce urmează. Este firească această evaluare”, a declarat ministrul.

Carmen Dan a precizat că vorbeşte zilinic cu Viorica Dăncilă şi că are o „comunicare bună” cu prim-ministrul. „Evaluarea decurge bine. Am discuţii cu premierul României aproape în fiecare zi. Comunicarea cu premierul este o comunicare bună.”, a spus Carmen Dan.

Reacţia ministrul de Interne vine în contextul în care premierul Viorica Dăncilă face o evaluare la nivelul Guvernului în vederea remanierii unor miniştri din cabinet. Pe listă s-ar afla, conform unor surse, şi minstrul de Interne, Carmen Dan.

Evaluarea premierului ar urma să fie finalizată în două săptămâni, urmând ca într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional să fie prezentate concluziile evaluarii, după care partidul trebuie să decidă la propunerea Vioricăi Dăncilă ce miniştri pleacă din Guvern.

Citeşte şi https://dc360.ro/doua-noi-rapoarte-greco-transante-cu-psd-alde-sectia-speciala-o-anomalie-a-cadrului-institutional-existent-trebuie-desfiintata-autoritatile-nu-au-luat-masuri-pentru-a-preveni-presiunile-asupra-ma/

Ministrul de Interne, Carmen Dan, este audiată marți la Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea presupuselor fraude la alegerile din 26 mai. Comisia a fost înființată la propunerea liderilor PSD-ALDE, care au susținut că în ultima perioadă în spaţiul public au apărut “foarte multe elemente care par să se constituie în dovezi clare de fraudare” a alegerilor europarlamentare.

Audierea ministrului de Interne Carmen Dan în Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile de pe 26 mai. USR vrea ca în această structură parlamentară de anchetă să afle:1. Circumstanțele în care a fost stabilit în străinătate un număr de secții de votare ce s-a dovedit a fi insuficient;2. Responsabilii pentru organizarea defectuoasă a alegerilor din Diaspora;3. În ce măsură observatorii de la secții au acordat asistența necesară alegătorilor pentru a fi îndrumați spre alte secții de votare;4. De ce nu s-a prelungit programul de votare la secțiile cu probleme din Diaspora.

Publicată de Uniunea Salvați România – USR pe Marţi, 9 iulie 2019

Citeşte şi https://dc360.ro/carmen-dan-ii-da-explicatii-in-aceste-momente-olgutei-in-parlament-legate-de-presupuse-fraude-la-europarlamentare-nu-ministerul-de-interne-este-cel-care-stabileste-numarul-sectiilor-de-votar/