Home Posts tagged tvr

Dupa ce pierdut la Curtea de Apel procesul prin care încerca să anuleze o decizie a propriei Comisii de Etică, nefavorabilă la adresa conducerii, TVR a făcut recurs, iar dosarul a ajuns, acum, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Acum un an, Comisia de Etică a TVR a emis un raport critic la adresa președintelui-director general Doina Gradea și conducerii televiziunii, în cazul publicării de către Dragoș Pătraru a unor înregistrări audio cu manageri ai instituției.

Raportul era un document consultativ, ce nu produce automat consecințe. Totuși, fapt fără precedent, conducerea TVR a decis să acționeze în instanță pentru anularea raportului, lucru pe care l-a făcut abia în primăvară, sub pretextul că ar fi vorba despre un document administrativ.

În octombrie, TVR a pierdut procesul la Curtea de Apel București.

Televiziunea condusă de Doina Gradea a decis, însă, să meargă mai departe și a făcut recurs, iar  dosarul a ajuns la ICCJ.

Un jurnalist de la Știrile TVR a fost retras de conducerea departamentului de pe domeniile pe care le acoperea de câțiva ani. Motivul: jurnalista ar fi „prea agresivă”, scrie Pagina de Media.

Andreea Dumitrescu lucrează la TVR de doi ani, perioadă în care s-a ocupat, în principal, de PSD, de Parlament și de Curtea Constituțională. Are șase ani de presă, iar înainte de Televiziunea Publică, tot de politic s-a ocupat.

Astăzi, conducerea i-a oferit o altă alternativă.

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Andreea Dumitrescu a fost chemată, astăzi, la șefa știrilor, Mădălina Rădulescu. Conform acelorași surse, jurnalistei i s-a reproșat că ar fi „prea agresivă”. Ca atare, i s-a oferit o variantă de „compromis”: un alt domeniu de acoperit, și anume primăriile.

„În acest caz, îmi dau demisia”, ar fi replicat Andreea Dumitrescu.

Discuția cu șefa știrilor TVR venea după ce, ieri, Andreea Dumitrescu a avut mai multe subiecte pe post, fiind prezentă, printre altele și la Biroul Politic al PSD, unde i-a pus câteva întrebări premierului Viorica Dăncilă.

Săptămâna trecută, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a lansat amenințări voalate la adresa unui reporter TVR pentru că nu i-a convenit modul în care a scris o știre despre buget, deși materialul respecta toate standardele jurnalistice. Conducerea TVR nu a avut nicio poziție oficială la amenințările ministrului.

Anul trecut un alt reporter TVR a fost mutat de la Guvern pentru că nu i-a pus o întrebare comodă premierului Dăncilă. Ziaristul a fost criticat de Doina Gradea pentru că a cerut poziţia Bruxelles-ului pe legile justiţiei.

Este vorba despre reporterul Ionuţ Gheorghe, acreditat la Guvern. Potrivit surselor G4Media.ro, acesta a fost retras de la Guvern două luni mai târziu, după ce a refuzat să-i adreseze o întrebare de complezenţă premierului Viorica Dăncilă la conferinţa de presă comună cu Jean-Claude Juncker.

Astfel, la conferinţa de presă comună Dăncilă – Juncker de la Bruxelles din 21 februarie, reporterul TVR s-a abţinut să adreseze o întrebare pentru că Juncker vorbise deja despre subiect. Ca urmare, ziarişti străini acreditaţi la Bruxelles i-au pus Vioricăi Dăncilă întrebări incomode despre justiţie (detaliiaici).

Citește și http://dc360.ro/ciorbea-e-din-nou-nervos-injura-si-gaseste-un-nou-motiv-de-amanare-a-sesizarii-ccr-pe-oug-acum-ce-dracu-atacam-si-ce-mentinem-ce-sa-facem-sa-atacam-o-ordonanta-pe-care-ei-au-anuntat-ca-o-modific/

Realizatorul emisiunii “România 9” de la Televiziunea publică, Ionuț Cristache, despre care Libertatea a scris că ar încasa 25.000 de lei pe lună de la TVR, va veni sâmbătă la emisiunea Laviniei Șandru de la aceeași televiziune, în calitate de om “capabil să modereze o emisiune fără să vorbească el jumătate din durata ei”, conform unui promo al emisiunii. Despre Șandru, tot Libertatea a scris recent că deține o firmă ce încasează 2000 de euro pentru fiecare interviu la TVR.

Într-un clip de promovare publicat joi pe Youtube, Lavinia Șandru anunță invitatul din ediția de sâmbătă, 8 decembrie, a emisiunii “Fața nevăzută a lumii”: Ionuț Cristache, prezentat ca realizator al unei emisiuni ce descrie România ca “nouă”, deși țara are 100 de ani, dar și ca om “capabil să modereze o emisiune fără să vorbească el jumătate din durata ei”.

Ediția este programată la o săptămână după cea de 1 Decembrie, când invitată în emisiunea Laviniei Șandru a fost Viorica Dăncilă, “un om are iubește mult Europa” și căreia realizatoarea i-a mulțumit “din suflet”, conform unei relatări Adevărul.

Totodată, emisiunea cu Șandru-Cristache vine la câteva zile după ce președintele-director general al TVR, Doina Gradea, a justificat veniturile mari – pe care, totuși, nu le confirmă – ale realizatorului “România 9” astfel: “E un om care muncește zi de zi, face o emisiune de luni până joi în prime time. Este un om care face mai mult decât jobul de prezentator”.

  • Marți, Doina Gradea a fost chemată în Parlament să răspundă, între altele, la întrebările referitoare la veniturile foarte mari încasate, potrivit presei, de realizatori precum Ionuț Cristache și Lavinia Șandru. TVR nu doar că nu a oferit detalii despre veniturile realizatorilor, ci a și somat presa să-și dezvăluie sursele în cazul articolelor în care au scris despre veniturile vedetelor. În fața deputaților, Gradea a afirmat că cifrele vehiculate nu ar fi “reale” – Detalii aici.

Citește și Opoziția depune moțiunea de cenzură săptămâna viitoare. Dan Barna a discutat cu Iohannis

Televiziunea Română a transmis joi presei o „Notificare publică” în care anunță că va „notifica publicațiile care au diseminat informații confidențiale, solicitând dezvăluirea surselor, motivat de expunerea legală a SRTv”, transmite Pagina de Media.

Notificarea TVR: 

  • Privind difuzarea informațiilor cu caracter confidențial din contractele comerciale încheiate de SRTv
  • În ultima perioadă, în spațiul public au fost diseminate o serie de informații cu caracter confidențial privind aspecte comerciale din contracte sau convenții încheiate de SRTv cu partenerii săi.
  • Având în vedere faptul că asemenea acţiuni reprezintă o expunere legală pentru SRTv, în considerarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente, conducerea televiziunii publice va demara, în regim de urgență, o anchetă administrativă complexă, prin care să identifice persoanele care se fac vinovate de divulgarea informaţiilor confidenţiale către terţi.
  • De asemenea, reprezentanții Televiziunii Române vor notifica publicațiile care au diseminat informații confidențiale, solicitând dezvăluirea surselor, motivat de expunerea legală a SRTv.
  • Totodată, SRTv va demara o acţiune penală in rem privind infracţiuni de serviciu.

Notificarea TVR vine după ce cotidianul Libertatea a publicat informații despre cum TVR a cheltuit banii publici pentru festivalul Cerbul de Aur, dar şi pentru salariile unor prezentatori contractaţi din exterior.

Astfel, moderatorul emisiunii ”România 9”, Ionuţ Cristache primeşte de la TVR un salariu brut de 36.550 de lei, adică în mână jurnalistul ia 26.377 lei (aproximativ 5.650 de euro), a scris jurnalistul Ștefan Pană pe Libertatea.ro.

Conform contractului intrat în posesia publicației, pentru cei 36.550 de lei pe lună, Cristache trebuie să realizeze cel puţin 10 emisiuni lunar, în condiţiile în care show-ul său, România 9, este zilnic, de luni până joi. Faţă de acest salariu fix, teoretic, banii primiţi în mână sunt mai mulţi.

Asta pentru că de primirea salariului depinde realizarea unui rating cu cel puţin 30% mai mare decât media postului. Lucru care nu este dificil de realizat, având în vedere că emisiune este în prime-time, adică perioada în care cele mai multe televizoare din România sunt deschise.

TVR a avut în septembrie un rating de 0.4. Adică, pe timpul zilei, în fiecare minut s-au uitat undeva pe la 78.000 de persoane. Un rating cu 30% mai mare ar însemna practic cel puţin 0.5 rating – spre 90.000 de telespectatori pe minut. O creştere minoră.

Potrivit Paginademedia.ro, în luna octombrie, Romania 9 a avut o medie de 130.000 de telespectatori, la nivel național (0,7 rating) – Cifrele talk-show-urilor din luna octombrie AICI. Media TVR, în day time, a fost de 65.000 de telespectatori (0,4 rating). În prime-time, media postului a fost de 152.000 de telespectatori (0,9 rating).

În cazul televiziunilor comerciale, o emisiune de seară trebuie să obțină audiențe peste media din prime-time, pentru a fi considerată un „succes”.

Emisiunea lui Cristache a reuşit să se claseze în luna septembrie pe poziţia 14 în topul talk-showurilor din România, cu 173.000 de telespectatori pe minut.

Citește și Proiect: Tâlharii şi violatorii pot avea arme. Senatorii nu văd o problemă în asta