Acasă Politica Tataru despre tragedia de la Piatra Neamt: Faptul că mereu ne-am adaptat,...

Tataru despre tragedia de la Piatra Neamt: Faptul că mereu ne-am adaptat, am zis că ”merge și așa”, că am adaptat o lege cu peste 1000 de amendamente, dar nu am făcut o lege nouă, fără să avem o reorganizare a Ministerului Sănătății, fără o reformă a DSP-urilor. Toți ar trebui să ne simțim vinovați, toți miniștrii care am fost aici. Eu sunt de doar 7 luni la Ministerul Sănătății”,

Ministrul Sanatatii Nelu Tataru a declarat luni dimineata intr-o scurta conferinta de presa referitor la tragedia de sambata seara de la Piatra Neamt ca intreaga societate este vinovata, in frunte cu politicienii si mai ales cu ministri Sanatatii, specificand ca el se afla la conducerea ministerului de doar 7 luni. Acesta a spus ca faptul ca lumea a mers pe gandirea „merge si asa” sau faptulca nu -parlamentarii nu au fost capaibili sa faca legi noi si bune sunt unele dintre principalele motive pentru care s-a ajuns in acest impas.

Declaratiile ministrului Nelu Tataru:

”Noi, după 30 de ani, am văzut tot ce a însemnat și această pandemie, adaptarea de la o zi la alta, văzând necesarul sistemului medical și faptul că se întâmplă astfel de tragerii… Ne gândim dacă nu cumva noi cei care am fost în ultimii 30 de ani la Ministerul Sănătății, care am avut putere politică de decizie, noi toți suntem vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț.

Faptul că mereu ne-am adaptat, am zis că ”merge și așa”, că am adaptat o lege cu peste 1000 de amendamente, dar nu am făcut o lege nouă, fără să avem o reorganizare a Ministerului Sănătății, fără o reformă a DSP-urilor.

Toți ar trebui să ne simțim vinovați, toți miniștrii care am fost aici. Eu sunt de doar 7 luni la Ministerul Sănătății”, a explicat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă s-a gândit la demisie, Nelu Tătaru susține că el va rămâne să facă reforma în Ministerul Sănătății.

M-am gândit la tot ce a însemnat tragedia, la tot ce a însemnat pentru oamenii respectivi, dar deciziile pe care le voi lua în continuare vor însemna că voi continua o reformă în cadrul sistemului sanitar.”

Rețele de socializare

34,563FaniÎmi place
24,580CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă

Important

Orban: „Deja am decis alocarea unei sume de 50 milioane euro pentru a finanţa investiţii în modernizare, reparare capitală, înlocuire a instalaţiilor care nu...

Premierul Ludovic Orban a declarat luni la iesirea de la Institutul Cantacuzino ca in urma incnediului petrecut in urma cu 16 zile la Piatra...

Basescu: „Orban, tu îţi dai seama ce faci? Pentru că nu se testează pe scară largă, foarte mulţi oameni contaminaţi su SARS-COV 2 nu...

Fostul presedinte Traian Basaescu il critica pe premierul Ludovic Orban din nou legat de gestionarea pandemiei de coronavirus. Basescu este nemultumit de numarul mic...

Alfred Simionis: „Orban nu e doar incompetent și mincinos, dar e total lipsit de omenie! A ținut producătorii români 20 de zile în frig...

Liderul deputatilor PSD Alfred Simionis a atacat liberalii in cea mai recenta postare a sa sa de pe facebook. Subiectul conflictului este legat de...

Alina Gorghiu: Domnule Ciolacu, preluaţi, fără să digeraţi, orice gogoaşă primiţi şi o postaţi pe Facebook?! Nu aţi fost prin Parlament nici măcar o...

Fostul presedinte al PNL Alina Gorghiu il ataca pe presedintele PSD Marcel Ciolacu pe care il acuza ca dezinfriomeaza referitor la atitudinea la promulgarea...

Noutăți

Marcel Ciolacu: Da, sunt convins că PSD va câștiga aceste alegeri! În ultimul an, am reconstruit partidul din temelii. Am adus alături de noi...

Liderul PSD Marcel Ciolacu a acordat un interviu luni seara site-ului Mediafax. Acesta a delcarat ca este sigur ca social demcoratii vor obtine victoria...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here