Senatoarea Diana Sosoaca a fost sanctioanta pentru episodul din urma cu aproape 2 saptamani cand a dat buzna in Comisia Juridica, fiindu-i interzis, deoarece nu purta masca de protectie. Senatoarea a primit un avertisment scris iar hotararea urmeaza sa fie citita in plen.
Decizia Biroului permanent a fost de a accepta această sancţiune, un avertisment scris la adresa doamnei senatoare Diana Iovanovici Şoşoacă. Acest avertisment scris a fost aprobat în Biroul permanent, va fi citit şi în şedinţa de plen a Senatului de astăzi. Doamna senatoare are la dispoziţie 15 zile să conteste această decizie”, a declarat preşedintele Senatului.
„Acest avertisment scris atrage după sine imposibilitatea doamnei senatoare de a reprezenta Senatul României în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni. Din păcate, este o situaţie nouă cu care ne confruntăm. Este prima şi sper ultima situaţie de acest gen în acest mandat, în această legislatură şi de la început am făcut apel la calm, la raţiune, pentru că suntem aici să dezbatem idei pentru cetăţeni. Nu suntem aici să ne insultăm, nu suntem aici să dăm acest ton agresiv al discursului public”, a precizat Dragu.
În context, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Iulia Scântei, a declarat că Dianei Şoşoacă i se reproşează „nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt”.
