Cătălin Predoiu, ministrul justiției, anunță că controversata Secție Specială nu va fi deființată anul acesta iar discutiile privind desființarea ei vor începe abia din 2020, în Parlament, asta deși cât timp a fost în opozitie, PNL a repetat că Sectia Speciala și legea recusului compesatoriu trebuie desființate.
Guvernul nu își poate asuma o desființare peste noapte a Secției Speciale, e nevoie de o dezbatere mai largă în sistemul judiciar și de consens politic. După părerea mea este nevoie de o dezbatere în cadrul sistemului judiciar și apoi dacă este posibil de un consens politic în parlament, repet, dacă este posibil. (…) Discuțiile asupra secției speciale vor începe anul viitor în parlament. Nu există în acest an premisele pentru a interveni legislativ asupra acestei instituții”, a spus Predoiu.
„Nu sunt deloc mulțmit de activitatea SIIJ și o vom aborda cu prioritate anul viitor. (…) Vreau să iau pulsul sistemului judiciar. Am dreptul și obligatia sa stiu ce se întâmplă în sistemul judiciar”, a declarat Predoiu, referindu-se la faprul că a cerut opinia instanțelor și parchetelor din țară, întrebându-le dacă această secție ar trebui desființată.
El a spus că nu a interacționat cu reprezentanții Secției, „pentru moment”, pentru că nu vrea să creeze o presiune. „Nu vreau să cer nici măcar o statistică de la SIIJ în acest moment pentru că nu vreau să creez presiuni. Statistici sunt și la CSM și pot cere și prin CSM. Am citit și eu un raport de țară și am văzut și eu ce au făcut pana azi. Au deschis dosar unui oficial care avea imunitate, ceea ce mi se pare spectaculos”.
Ministrul Justiției a precizat că a „invitat” CSM să amâne votul în privința Adinei Florea la șefia SIIJ, iar dacă se va ajunge la acest lucru, totuși, votul său va fi împotrivă. „Oricum, trebuie cel puțin regândită competența, dacă nu și alte lucruri. Deocamdată lucrurile nu sunt în regulă acolo nici cum au fost gândite, nici cum funcționează. Ce vreți, să ne facem că nu vedem?”, a mai spus Predoiu.
Reamintim ca tot Catalin Predoiou anunta tot azi dimineata ca legea recusrului compensatoriu nu poate fi abrogate, invoacand 3 motive: vor urma condamnări de la CEDO, nu pot fi construite rapid pentenciare, iar legea penală mai favorabilă li se va aplica în continuare infractorilor.
“O abrogare abruptă a recursului compensatoriu va duce la condamnări de la CEDO, dacă nu e însoțită de măsuri privind îmbunătățirea condițiilor din penitenciare. Am semnale scrise în acest sens”, a spus Predoiu. “În plus, este o problema de tehnica legislativă în sensul că este o problemă de lege penală mai favorabilă”, a mai spus Predoiu.
Predoiu, prima conferință de la preluarea mandatuluiNoul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a ieșit în prima conferință de presă de la preluarea mandatului. Au fost abordate marile teme care frămână societatea.
Publicată de Epoch Times Romania pe Joi, 28 noiembrie 2019
