Deși a anunțat că renunță la propria pensie de președinte de numai putin de 6.500 de euro brut, președintele Franței Emmanuel Macron nu este lăsat mai ușor de protestatari nici de sărbători. Deși peste 2 zile este Crăciunul iar Macron a încercat să îndulcească situația din stradă prin reunțarea la propria pensie de președinte, francezii ies în același număr mare la proteste.
Guvernul speră totuși ca protestele să înceteze pe perioada sărbătorilor iar Macron a dat și un mesaj îăn acest sens celor care intenționează să iasă la manifestașii: „Mişcările de grevă sunt justificate, sunt protejate constituţional. Dar cred că există momente în viaţa unei naţiuni în care este de asemenea bine să ştii să faci o pauză pentru a respecta familia şi viaţa de familie”
Un purtător de cuvânt al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Franceze (SNCF) a declarat pentru AFP că rămâne valabil obiectivul de a permite ca 850.000 de deţinători de bilete să poată călători până duminică.
Compania are programată pentru sâmbătă şi duminică circulaţia a jumătate din trenurile de mare viteza (TGV), a 30% din trenurile regionale şi a 20% din cele din suburbiile Parisului, urmând ca de luni numărul trenurile ce vor fi puse în circulaţie să scadă.
În ceea ce priveşte traficul metroului parizian (RATP), foarte perturbat sâmbătă când 8 linii au continuat să fie închise, duminică acesta va fi şi mai îngreunat, doar 2 linii din totalul de 16 urmând să fie deschise.
În consecinţă, blocajele în trafic s-au înmulţit sâmbătă seara pe autostrăzile din regiunea pariziană.
Sindicatele din transporturile publice cer guvernului francez să reanalizeze sau să retragă planul de unificare a regimurilor de pensii. Totodată, ele sunt nemulţumite de decizia guvernului de a creşte vârsta minimă de pensionare la 64 de ani începând din 2027. Guvernul promite noi întâlniri la începutul lunii ianuarie.
