Cel mai discutat primar al momentului, Dorian Florea, care a impartit Romania in doua cu declaratiile referitoare la tigani, a revenit cu noli explicatii la DIGI24. Primarul spune ca s-a oferit de mai multe ori sa ajute comunitatilede tigani, dar cei mai multi dintre acestia au refuzat. Acesta spune ca doar o parte dintre cei pe care s-a oferit sa ii ajute punandu-le la dispozitie toate cele necesare ar fi acceptat ajutorul lui.
Primarul spune ca initial a incercat sa ii integreseze pe tigani si sa ii aduca de la marginea orasului de unde acestia se consdierau a fi marganilizati construind cartiere oras unde le-a dispozitie scoli, grandinite sau masini care sa duca le copii la scoala, dar doar o parte mica dintrte acestia ar fi acceptat, majoirtatea prefrand sa stea in saracia cumplita sub condtiile din Evul Mediu, spune primarul.
„Am încercat toate metodele posible, făcându-le case, drumuri, creând toate condițiile acestei comunități ca să îi inser social, într-un dialog extraordinar de corect până la un moment dat. Și mi-am dat seama că o categorie importantă ignoră absolut orice ajutor care îi este dat, interesează doar banul, nu îi interesează locul de muncă. (…) Trebuie început un dialog serios cu aceste categorii care au înțeles prost ceea ce înseamnă sprijinul statului. Este discriminat omul care muncește de dimineața de la 6 până seara, are copii, strânge din dinți, față de unul care nu muncește nimic și așteaptă alocația, aia e discriminare”, a declarat Dorin Florea, la Digi 24.
Edilul spune însă că în Târgu Mureș, oraș în care se găsește una dintre cele mai mari comunități de romi din țară, a reușit să salveze o mare parte dintre aceștia.
„Am avut cel puțin vreo 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri. Am luat un oraș, vă arăt fotografiile și documentele, în care Evul Mediu era puțin spus în cartierele în care stăteau țiganii. Comunitatea de țigani de pe timpul lui Cuza până în ziua de astăzi pur și simplu a fost ignorată, bătaie de joc și totdeauna s-a trecut la periferia societății. Am pus la punct toate acestea, și cartiere, vă arăt locuri în care oamenii s-au salvat, vă arăt grădinița care am făcut-o și mașina cu care duc câte 90 de copii în fiecare dimineață și le țin cursuri, le fac educație, îi spăl și le dau de mâncare. Sunt mulțumiți și părinții lor. S-au salvat o mare parte”, a mai spus edilul.
Dorin Florea refuză să îi numească pe romi astfel. „Țigani, așa se numesc, să terminăm o dată cu ipocrizia, eu le spun exact cum sunt nominalizați, nu e niciun sens peiorativ, este un sens absolut normal, exact cum se spune chinez, iugoslav, român și așa mai departe”, a mai declarat primarul.
