Daca prostia ar durea, multi s-ar tavali in chinuri. Desi certificatul verde nu si-a dovedit absolut deloc ultiltiatea in tarile care l-au impus, Italia si Franta fiind cel mai bune exemple in acest sens, desi restrictiile si lockdonw-urile au lasat peste tot in lume aproximativ acelasi numar de morti proprotional raportat la populatie indiferent cat de dur si des sau aproape deloc au fost aplicate acestea, Citu cere in plina val 5, cand avem un virus care se raspandeste foarte repede insa provoaca extrem de putine decese, introducerea de noi restrictii si certifcat verde. Acesta i-a cerut ministrului Sanatatii, Alexnadru Rafila, vineri dupa amiaza, sa prezinte planul pentru urmatoarea perioada, asta desi Rafila, Adrian Marinescu, Beratice Mahler si multi alti medici (in afara vesnicilor prevestitosti ai apolcalipsei Jurma si Chereches) au declarat ca varful valului 5 se va atinge cat de curand, in aproximativ 20 de zile, insa situatia nu va fi deloc una grea pentru Romania.
„Avem un număr record de persoane infectate, am văzut că sunt ceva probleme la primiri urgențe.Vreau să vedem care este planul MS și să știm să noi unde mergem.
Dacă acum nu este vârful, nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla la 50.000. Vreau să văd planul MS care nu înseamnă un număr mare de persoane infectate și decedate.
Dacă sunt divergențe sau declarații, nu facem o ședință pentru declarațiile publice. Mă interesează sistemul de sănătate pentru că la 20.000 de persoane infectate, înseamnă atâtea concedii medicale”, a spus Florin Cîțu.
