Premierul Florin Citu a reiterat vineri seara faptul ca nu demisioneaza din Guvern sub nicio forma. Acesta a spus ca in prezent si o zi fara Guvern ar fi devastator pentru Romania. Citu a declarat ca oricine pune ca trebuie sa cada Executivul este iresponsabil si trebuie sa raspunda in fata romanilor.
„Nu voi lăsa România fără Guvern. În acest moment și o zi dacă nu am avea guvern, ar fi grav, apar în fiecare zi probleme. Avem ordonanță de urgență pentru compensarea facturilor la iarnă, suntem în plină pandemie. Oricine spune că trebuie să cadă guvernul, este iresponsabil. Este un act iresponsabil și vor răspunde în fața românilor.
Există o alianță USR-AUR în parlament și negociează cu PSD pentru a da jos Guvernul, asta știu azi sigur. De alte negocieri eu nu știu”, a spus Florin Cîțu.
