Premierul conservator de la Budapesta, Viktor Orban, i-a tranmsis presedintelui rus, Vladimir Putin, la intrevederea de la Moscova, ca niciun lider al Uniunii Europene nu isi doreste razboi si ca toate tarile europene sunt pentru ajungerea la o solutie politica.
„Vizita mea de astăzi este, în parte, şi o misiune de pace şi aş dori să vă asigur că niciun lider al Uniunii Europene, al statelor membre nu îşi doresc un război. Suntem în favoarea unei soluţii politice”, a subliniat Viktor Orban în debutul întâlnirii cu preşedintele rus, informează agenţia de presă RIA Novosti.
„Încheierea contractelor de livrare a gazelor (până în 2036) a fost foarte importantă. În cadrul întâlnirii noastre de astăzi, aş dori să ating obiectivul de a creşte aprovizionarea” Ungariei cu gaze, a afirmat premierul ungar la discuţiile cu preşedintele rus, potrivit Interfax.
