Desi se afla intr-o colaitia care amai supravetuieste in prezent pe un teren minat, stans sa cada dintr-o clipa in alta iar sondajele indica un trend descendent al pluseristilor si PNL-istilor decat se afla sub Cîțu, Barna si cu Ciolos apr decisi sa puna defenitiv cruce colaitiei.Cei 3 candidati la sefia USR au declarat azi ca sustin categoric parteneriatul civil intre persoanele de acelsi sex, sau ca sa citam mai exact „macar parteneriatul intre persoanele de acelasi sex”, acestia dand de inteles faptul ca de fapt, ceea ce ii opreste sa dea liber la casatorii LGBT in Romania nu sunt principiile si valorile, ci chiar romanii, despre care dau din nou de inteles ca „nu sunt inca pregatiti”, adica in traducere ca ar fi fapt mai inapoiati dupa mintile lor. Tot in acest context, reamintim ca Romania a fost zilele trecute singura tara din Europa centrala si de est care a decis sa primesca imgranti ilegali afgani, anuntul in acest sens fiind facut de Bode. Reamintim faptul ca langa Romania, exista un bloc central estic, cunoscut si sub numele de grupul de la Visegrád, care se opune tocmai proapagandei venite din vest pe care ai nostri lideri o imbratiseaza in schimb din plin, adica imgratiei ilegale si proapgandei minortatilor sexuale.
„Chiar în acest guvern (…) am fost printre cei care l-au convins pe ministrul de Interne că ideea de a refuza recunoaşterea căsătoriei în altă ţară a unor cetăţeni români şi a le recunoaşte nişte drepturi aici, în ţară, nu face decât să arunce încă o imagine proastă pentru o Românie în care subiectul acesta este evitat în mod nedrept”, a spus Dan Barna.
„Important pentru mine este cum contribuim noi la a face ca persoanele de acelaşi sex care decid să îşi facă viaţa împreună să poată să o facă, având şi toleranţa celor din jurul lor, într-o societate românescă. Cred că dacă noi nu ţinem cont de stadiul la care se află societatea românească, de percepţiile publice, împingând anumite lucruri la extrem, riscăm să facem mai mult rău acestor oameni decât să îi ajutăm. Cred că în momentul de faţă, absolut, un parteneriat civil care să le permită acestor oameni să ducă un trai normal e un minim necesar. În acelaşi timp, noi trebuie să găsim, ca partid, mijloacele prin care aceşti oameni să poată să îşi integreze viaţa într-o societate românească tolerantă şi care să evolueze în percepţiile pe care le are vizavi de ceea ce se întâmplă în jurul lor şi să ne asigurăm că suntem un partid care apară cu adevărat valorile liberale”, a spus Cioloş.
„Trăim într-un spaţiu european, în care am intrat asumându-ne valorile acestui spaţiu. De asemenea, trebuie să respectăm regulile juridice din spaţiul european. Aşadar, cred că trebuie să flexibilizăm cadrul în România, poate într-un mod adaptat societăţii româneşti. Cred că nu putem să fugim măcar de asumarea ideii de parteneriat civil în România”, a afirmat Irineu Drau, cel de al treilea candidat.
