Partidul condus de George Simion cere coalitiei de guvernare sa ii retraga sprijinul politic premierului Florin Citu. Co presedintele George Simion a declarat duminica seara la un post de stiri ca premierul nu mai are nicio crediblitate in fata romanilor. Acesta a mentionat ca conform propriilor declaratii ale membrilor coalitiei, Citu este in prezent un penal care nu se mai poate afla intr-o functie publica.
”Cerem coaliţiei de guvernare să-i retragă sprijinul politic lui Florin Cîţu şi să vină în faţa Parlamentului cu un nou premier. Puşcăriaşul Florin Cîţu nu mai are nicio credibilitate în ochii românilor”, afirmă reprezentanţii AUR într-un comunicat transmis duminică
”Există o incompatibilitate morală clară a lui Florin Cîţu cu funcţia de prim-ministru al României. Florin Cîţu a ascuns faptul că a săvârşit o faptă penală şi a fost condamnat la închisoare atât faţă de conducerea PNL, faţă de ceilalţi lideri ai coaliţiei de guvernare, cât şi faţă de români, iar ”dincolo de artificiile legislative care îi pot permite să ocupe funcţia de şef al Guvernului, gestul lui Florin Cîţu invocă, în primul rând, o mare problemă de moralitate” a declarat George Simion.
”Folosind un termen popularizat chiar de preşedintele României şi de USR, Florin Cîţu este penal. Mai mult decât atât, el a minţit prin omisiune, ascunzând acest schelet în dulapul său până în ultimul moment. Ca atare, domnul Cîţu nu se mai poate afla într-o funcţie publică, potrivit discursului cu care atât USRPLUS, cât şi preşedintele Iohannis au fost votaţi de români”, a mai declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.
”Florin Cîţu trebuie să fie destituit, întrucât şi-a pierdut credibilitatea în faţa românilor. În caz contrar, este clar că reprezentanţii coaliţiei de guvernare au înşelat încrederea unei ţări întregi cu un mesaj fals şi ipocrit. Cum vrea USRPLUS să schimbe felul în care s-a făcut politică în România, în ultimii 30 de ani? Cum îşi imaginează PNL că va putea merge înainte cu un cadavru politic? Domnul Iohannis promitea o Românie normală, a lucrului bine făcut. Promovând penali, la fel ca PSD?”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.
