Minsitrul de Interne, Lucian Bode, a dezvaluit indirect adevaratul motiv al schimbarii lui Citu de la sefia PNL dupa doar 6 luni. Asa cum era foarte usor de anticipat si cum au aparut de asmenea nenumrate surse in acest sens in ultimele saptamani, lui Ciuca i se pregateste terenul pentru prezidenitialele de peste 3 ani, acest amanunt fiind recunoscut cu juamtate de gura in aceasta seara si de Bode la un post de stiri.
„Până la urmă este vorba de validare prin vot. Am reușit astăzi, în mai puțin de 10 zile, să ne alegem cel de-al 12-lea președinte din 1990 încoace. PNL avea nevie de o resetare la nivel politic și de o consolidare a leadership-ului politic în aceste vremuri dificile, pentru că, așa cum ați spus în debutul emisiunii, vorbim de un război la granițele României, de criză pandemică, care în opinia mea nu s-a încheiat, despre criză economică care bate la ușă și care se simte deja în economie. Această resetare în mai puțin de 10 zile arată capacitatea PNL de a se mobiliza în perspectiva anului 2024”, a spus Lucian Bode.
„Am fost desemnat de către Biroul Politic Național să preiau atribuțiile de secretar general al partidului, îmi exercit aceste atribuții, până la primul Consiliu Național, în mai. La acel Consiliu, președintele Nicolae Ciucă va propune Consiliului Național o persoană care, dacă va întruni voturile necesare, va deveni secretar general al PNL”, a declarat Lucian Bode.
