Premierul Florin Citiu a declarat duminica seara la B1tv, ca se bucura ca primarul Clujului, Emil Boc, il sustine in fruntea PNL. Fara sa fie intrebat, acesta a recunoscut ca exista lupte interne si in PNL si in USR, insa a garantat romanilor ca „guvernarea va continua si va continua bine in perioada urmatoare”.
„Mă bucură că domnul Boc mă apreciază, că domnul Ludovic Orban mă apreciază. Este foarte bine să fii apreciat de preşedintele partidului, de un fost preşedinte al partidului”, a spus premierul.
Chestionat şi dacă nu crede că este o necesitate candidatura sa pentru a nu mai exista o separare între funcţia de premier şi cea de preşedinte de partid, el a răspuns: „Am auzit discuţia. Nu ştiu. În acest moment lucrurile funcţionează aşa cum funcţionează. Avem o coaliţie puternică, ce se concentrează în acest moment pe PNRR. Acesta este obiectivul nostru pe termen scurt. Sunt lupte interne şi la PNL, să le spunem competiţii, şi la PNL şi la USR, vor fi cu competiţie, dar ce le pot garanta românilor este că guvernarea va continua şi va continua bine în perioada următoare”.
