Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, nu vede cu ingrijorare situatia actuala a economiei, chiar daca preturile au crescut foarte mult in toata zonele iar puterea de cumparare a scazut considerabil. Isarescu a declarat ca Romania nu se pregateste de niciun scenariu negru deoarece nu vom intra in recensiune. Acesta a facut referire chiar la evolutii peste asteptari, in economia romaneasca.
„Nu suntem şi nu cred că economia românească va intra în recesiune. Activitate economică în jur de doi la sută, doi şi ceva la sută, cam cât găsim şi în rapoartele Fondului şi ale Băncii Mondiale, cred că acolo vom ajunge. Mai depinde şi de anul agricol. Nu suntem în recesiune. (…) Nu ne pregătim de nimic negru, lucrurile încă sunt sub control. Avem o problemă majoră în domeniul fiscalităţii, trebuie să o rezolvăm. În domeniul fiscalităţii, că acolo sunt presiunile cele mai mari şi de ea trebuie să ne ocupăm”, a explicat Isărescu.
„Economia s-a mişcat, uitaţi-vă la contul curent. Nu mă aşteptam ca România să ajungă exportatoare netă de servicii. Nu mă aşteptam. Avem deficit pe partea comercială, din păcate, şi la produse agricole. Poate să fie explicat şi prin importul de tehnologie. Nu multe dintre importurile pe care le face România se fac în oraşele mari şi bogate ale ţării. Nu se fac. Uitaţi-vă la promoţiile de Crăciun, nu găseşti un produs românesc. Aşa vrem să trăim. Călătoriile în străinătate, nu spun că e rău, toată lumea visa la asta, dar asta este o realitate. Dar să ajungem noi să fim exportatori net, adică să avem surplus în servicii datorită transporturilor internaţionale, eu nu visam. Deci, mai multe părţi ale economiei merg”, a mai declarat Isărescu.
