Cu toate ca niste conducatori normali la cap, intr-o siutatie asemenatoare celei din Ucraina, avand zeci de mii de morti pe intreg teritoriul tarii si pierzand aproxiamtiv 500 de soldati zilnic, ar gandi alaturi de oficiali ai tarilor occidentale strategii pentru negocieri din care tarilor lor sa sa iasa cat mai putin predante in fata agresorilor, oficialii ucrianei nu doar ca insista asupra inarmarii, dar vor sa elibereze mai nou si Crimeea. Anuntul in acest sens a fost facut de catre nimeni altcineva decat de ministrului ucrainean al Apararii.
„Vom elibera toate teritoriile noastre, toate, inclusiv Crimeea”, a spus el. „Crimeea este un obiectiv strategic pentru Ucraina, deoarece este teritoriu ucrainean”, a mnetionat Oleksiy Reznikov.
„Dar ne vom mișca pas cu pas”, a indicat el. Ministrul apărării a spus că primul pas va fi stabilizarea situației pe teren pentru a preveni noi pierderi împotriva forțelor ruse. A doua etapă, a spus el, este împingerea forțelor ruse înapoi la pozițiile lor înainte de invazia din 24 februarie.
„In a treia etapă, a spus el pentru CNN, vor exista discuții cu partenerii Ucrainei despre „cum să eliberăm teritorii, inclusiv Crimeea”, a mai spus Reznikov.
