Florin Citu a declarat junralistilor in urma cu scurt timp , dupa ce a demisionat de la sefia Senatului, ca primii doi oameni in PNL i-au cerut demisia in acesta dimineata, respectiv presedintele Nicoale Ciuca si secretarul general, Lucian Bode.
”Președintele partidului și secretarul general mi-au cerut demisia, mi-au spus că mi s-a retras sprijinul partidului. Nu am vrut să îi pun pe unii dintre colegii mei în situația penibilă de a vota împotriva conducerii partidului și am luat decizia de a mă retrage.
Știți foarte bine ce mi s-a reproșat. Sunt aceleași declarații de ani de zile, acele măsuri care vin de la PSD, măsuri care fac rău românilor și cărora mereu m-am opus.”, a spus Florin Cîțu.
