Bence Tuzson, secretar de stat pentru guvernare în cadrul Cancelariei Prim-ministrului şi viitor ministru al justitiei, a avertizat vineri, ca actualele politici ale Bruxellesului de a impune directive in tarile membre va duce la destramarea Uniunii Europene. Politicianul a subliniat ca Bruxelles incerca sa isi impuna vointa asupra statelor nationale prin intermediul unei legislatii ascunse, prin slabirea conceptelor juridice si revendicand respectarea unor principii ale statului de drept care nu pot fi definite, rezultatul fiind faptul ca legistalatia nationala devine lipsita de releventa in fata celei europene.
Uniunea Europeană se va destrăma dacă Bruxelles-ul va încerca să dicteze în domeniul legislaţiei, deoarece procesul va avea ca rezultat nerespectarea de către statele membre a deciziilor UE – a declarat ieri, la Tușnad, Bence Tuzson, secretar de stat pentru guvernare în cadrul Cancelariei Prim-ministrului şi viitor ministru al justiţiei, citat de Hirado.hu.
„UE vrea să îşi impună voinţa asupra statelor naţionale prin intermediul unei legislaţii ascunse, prin slăbirea conceptelor juridice şi revendicând respectarea unor principii ale statului de drept care nu pot fi definite, vrea să impună legislaţia europeană împotriva celei naţionale prin mijloace judiciare. Dreptul unional însă poate fi aplicat doar dacă nu intră în conflict cu constituţiile naţionale, astfel încât curtea constituţională este cea care poate opri această tendinţă dăunătoare” a declarat ministrul.
