Nu este vreun amanunt ca avem cele mai penibile slugi la conducerea tarii de 34 de ani incoace, insa nu nu doar ca nu se constata nicio imbunatatire in acest sens, dar chiar pare ca insistam sa mergem pe un drum al penbilului fara precedent. Prezenta la Kiev luni, ministru roman de Externe, Luminita Odobsescu, o apropiata si interpusa a presedintelui Iohannis, a adus un adevarat luadatio regimului de la Kiev, dezinformand masiv cu privire la razboiul dus de americani impotriva rusilor la granita Romaniei, amplificand propaganda rusofoba.
Aceasta a dat garantii ca Romania va continua sa sustina Ucraina pe teremne nelimitat, catalogand in mod propagandistic atacurile Rusiei asupra zonelor militarizate in care Kievul isi amplaseaza armele NATO porimtie drept “crime de razboi”.
Ministrul roman de Externe si-a continuat sirul de aberatii expuse distrosionand realitatea la 180 de grade. Concret, aceasta a acuzat Rusia (care alaturi de Turcia su Ungaria au avertizat inca din primele zile de razboi ca navele cu cereale nu ajunge in tarile sarace ale lumii) de faptul ca submineaza securitatea alimentara in lume. Reamintim in acest context ca nu mai departe de inceputul lunii septemberie, chiar comisarul European pe Agricutura declara ca in timpul interzicerii exporturilor de cereale ucrainene in tarile din estul Eurpei, exporurile de cereale ucrainene a crescut peste media din timpul lunilor in care exporturile catre aceste tari nu au fost interzise.
Declaratiile facute de Luminita Odobescu la Kiev:
„România, stat UE care are cea mai mare graniţă cu Ucraina, înţelege foarte bine consecinţele războiului din Ucraina. Ştiţi că părţi din drone ruse au fost găsite pe teritoriul României. Atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile, inclusiv asupra porturilor care sunt foarte aproape de România, sunt crime de război. Pentru noi, este important să continuăm să susţinem Ucraina. Ce face Rusia în apropierea graniţelor noastre subminează economia ucraineană, securitatea alimentară, inclusiv la nivel global, şi securitatea navigaţiei în Marea Neagră. România va continua să facă eforturi pentru a susţine Ucraina în ceea ce priveşte tranzitul de cereale. Lucrăm îndeaproape cu Guvernul ucrainean, cu Comisia Europeană, cu partenerii noştri ca să creştem capacitatea de cereale ucrainene care tranzitează (România) de la 2 milioane de tone la 4 milioane de tone (pe lună – n.r.) , până la finalul anului”
