Au început represaliile în PSD după ce Guvernul Viorica Dăncilă a picat. Trei deputați au fost dați afară. Este vorba despre Sorin Marius Bota, Mihăiţă Găină şi Gabriel Petrea. Toți trei au fost excluși din partid de Viorica Dăncilă, la ședința Cex de vineri, anunță Realitatea TV.
Mihai Fifor, omul de încredere al Vioricăi Dăncilă, nu va mai fi coordonatorul campaniei electorale pentru prezidenţiale a PSD, dar rămâne secretar general al partidului.
Responsablitatea organizării şi coordonării campaniei electorale va reveni liderilor locali Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Niculae Bădălău şi Dumitru Buzatu, potrivit unor surse citate de Realitatea Tv.
Paul Stănescu ar fi propus şi retragerea lui Fifor din funcţia de secretar general şi suspendarea sa din partid, potrivit unor surse citate de Mediafax, dar Viorica Dăncilă s-a opus, argumentând că această funcţie a fost obţinută de Fifor în urma unui congres.
CEx-ul a mai decis şi excluderea din PSD a celor trei parlamentari care au votat pentru moţiunea de cenzură: Marius Bota, Ion Talpoş şi Gabriel Petrea.
***
Liderul PSD Viorica Dăncilă s-a plâns apropiaţilor că Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Paul Stănescu, liderul PSD Olt, au sabotat negocierile cu parlamentarii ALDE şi ProRomânia pentru a respinge moţiunea de cenzură a Opoziţiei, susţin surse politice pentru Adevărul. Dăncilă îl acuză pe Ciolacu că vrea să împingă PSD spre ProRomânia.
În paralel, mai mulţi lideri de organizaţii s-au întâlnit vineri dimineaţă fără Viorica Dăncilă, şi ar fi discutat, printre altele, şi despre înlăturarea lui Mihai Fifor din funcţia de secretar general al partidului.
„Noi am mai avut pucişti în partid, acest lucru trebuie discutat în partid, avem un statut care trebuie respectat, credeţi-mă, nu le face cinste celor care lucrează în spate. Eu sper să nu fie o nouă mişcare pucistă, pentru că nu-şi va găsi locul în electoratul PSD”, a declarat ulterior liderul PSD, întrebată despre acest subiect.
Cu câteva ore înainte însă, Gabriela Firea îi transmitea voalat Vioricăi Dăncilă că ar trebui să-şi dea demisia.
„Sa avem intelepciunea si puterea de a salva ce este benefic si trebuie salvat…si sa nu ne speriem de o perioada grea. Numai prin renuntari si jertfe a evoluat omenirea. Asa si cu oamenii, la nivel individual si ca echipa.. Doamne-ajuta!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Moţiunea de cenzură a Opoziţiei a trecut, joi, cu 238 de voturi favorabile, 5 peste limita majorităţii. Trei parlamentari PSD au votat alături de Opoziţie. PSD pierde Puterea după 7 ani şi jumătate de guvernare, cu o scurtă pauză – Cabinetul Cioloş. Premierul Viorica Dăncilă s-a răfuit, în plen, cu Călin Popescu Tăriceanu şi cu Victor Ponta. Liderii ALDE şi ProRomânia au ironizat-o pe Dăncilă.
