Dupa ce a promulgatlegea privind reforma pensiilor care prevede o serie de nemultumiri din partea celui mai mare segment al populatiei, inclusiv marirea varstei de pensionare, Macron cere dezbateri publice cu poporul pentru ca clarifica lucrurile.
„Reforma era necesară, pentru a reduce deficitul din sistemul pensiilor, pe care altfel trebuie să îl suportăm din fonduri publice. Am fi putut face lucrurile mai bine? Da. Poate că eroarea a fost că nu au fost prezent suficient pentru a oferi un element constant şi a efectua eu personal această reformă”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.
„Trebuie să mă reimplic în dezbaterea publică, pentru că există lucruri care nu sunt clare. Dorinţa mea este ca organizaţiile sindicale să revină, să fie definită o agendă de negocieri până la vară şi să continuăm negocierile până la sfârşitul anului”, a subliniat Macron în interviul preluat de cotidianul Le Figaro.
