Seful DSU, Raed Arafat, a declarat in urma cu scurt timp ca se gandeste s-ar putea renunta la prelungirea starii de alerta din luna martie.
„Dacă continuă scăderea și dacă vedem că impactul pe secțiile de terapie intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv. Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează și decizia este la un nivel mai înalt, adică nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și, bineînțeles, pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătății, INSP și alte structuri care sunt de specialitate”, conchide Arafat. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 26.466 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 880 mai puțin decât în ziua anterioară.
