Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murarescu, a negat informatia legata de modul in care a fost surpins de anchetatori DD-ul national. Alexandru Murarescu a declarat joi seara ca Dan Diaconescu nu a fost gasit de politisti in dulap, ci in dresing, politistii fiind la randul lor foarte decenti si batand manierat de 3 ori la usa.
„Nu a fost găsit într-un dulap, ci era în dressing. Dressingul nu este neapărat un dulap de haine, ci este o cameră. Este chiar lângă dormitor. La ora 6.30 când au pătruns organele de poliţie, nu pot să spun că au năvălit pentru că într-adevăr au făcut-o la modul civilizat, cu trei bătăi în uşă, cu cinci somaţii. Nu au apucat să spargă uşa pentru că a fost deschisă imediat. Este un moment de surpriză şi de panică care se instalează. În casă erau soacra, soţia, copilul. În momentul în care s-a dat jos din pat, că auzi tropăind, pentru că ei au urcat direct. A fost un efectiv masiv de poliţişti, o parte s-au dus la parter şi au pătruns în fiecare cameră şi o parte au urcat în viteză. În momentul ăla din dormitor a ajuns până în dressing, unde l-au întâmpinat organele de poliţie. Deci el a fost practic găsit în dressing, în deplasarea lui către uşa de intrare. Despre ce dulap vorbim?”, a precizat avocatul.
