Primarul Iasului, Mihai Chirica, a reactioant dupa ce in aceasta dimineata s-au derulat perchezitii ale procurorilor DNA la Primaria Iasi. Acesta a declarat faptul ca nu are nicio calitate si nici nu poate oferi prea multe informatii. Chirica a garantat insa ca cine a gresit va plati, mentionand ca nu are emotii.
„Este o acţiune pe care o face DNA Bucureşti privind ridicarea unor documente legate de perioada 2005- 2018, o acţiune absolut legală, care s-a întâmplat din timpul pandemiei. Au cerut nişte documente. Acum au venit să îşi întregească portofoliul de documente pe care le solicită. Sigur că da, sunt primarul în funcţie. Trebuie să le acord tot sprijinul pentru ca lucrurile să meargă aşa cum scrie la lege. Nu am nicio calitate şi nici foarte multe detalii. Sunt hotărâri legate de inventarierile din 2005. Probabil este legat, din ce am putut să remarc, şi de terenul care a făcut obiectul schimbului de lângă Cimitirul Eternitate şi care, se pare, a fost o reclamaţie din interiorul PNL, a unui consilier la vremea respectivă faţă de colegii săi”, a afirmat Chirica.
El a precizat că percheziţiile au vizat birourile angajaţilor de la Serviciul Patrimoniu şi de la Serviciul Cadastru.
„Cine a greşit va plăti. (…) Eu personal nu am nicio emoţie”, a adăugat primarul Iaşiului.
