Premierul Florin Citu a acuzat miercuri dupa amiaza USR-PLUS de santaj. Acesta a declarat ca a sustinut toate solutiile ministrului Justieiei pentru desfiintarea Sectiei Speciale si nu s-a opus niciodata.
„Acea piedică pe care o pun cu SIIJ: am fost primul care a negociat ca SIIJ să treacă prin Guvern. A trecut prin Guvern, am negociat cu toată coaliția, am susținut toate soluțiile care au venit de la Ministerul Justiției pentru a desființa SIIJ. Politica nu se poate face pe condiționări și pe șantaj”, a spus Cîțu, potrivit Mediafax.
„Să fim foarte onești. Nu a fost nicio înțelegere în coaliție. Colegii de la USR au spus că vor o prioritizare: întâi vrem SIIJ, apoi facem acest program de dezvoltare. Colegii de la UDMR au spus că mai întâi pensiile speciale, apoi facem SIIJ, apoi facem „Anghel Saligny”. Eu am spus foarte clar că mă interesează să dezvoltăm România. Nu avem timp de jocuri politice. Nu avem timp să stăm să condiționăm. Toți colegii au avut tot timpul susținerea pentru a soluționa orice problemă au avut. De fiecare dată dar nu putem să ținem prizonieră România, pe români, doar pentru că într-un partid sunt alegeri”, a mai spus Cîțu.
