Premierul Nicolae Ciuca si-a depus candidatura la sefia PNL ina cesta dupa amiaza. Cu aceasta ocazie, Ciuca ne-a oferit si o definitie proprie a patriotimsului, incercand sa indirect sa dea impresia ca masurile gandite de PNL sunt cele care trebuie luate si ca in detrimentul celor ale social democratilor care ar fi populiste.
„Patriotismul înseamnă să iei măsurile corecte pentru țară, chiar dacă trebuie să îți asumi costurile politice. Nu poți guverna cu ochii la sondaje, nu poți să fugi de răspunderea luării unor decizii necesare, dureroase pe moment, dar care au rolul de a moderniza țara și care își vor arăta efectul benefic abia peste câțiva ani”, afirmă premierul.
Potrivit acestuia, populismul este „dușmanul patriotismului, adversarul lucrului bine făcut și o formă de subminare pe termen lung al țării”.
Soluția avansată de Ciucă pentru dezvoltarea patriotismului este construirea țării pe baze de meritocrație. Potrivit premierului, autoritățile „au datoria să genereze încrederea că meritul, performanța, sacrificiul pentru țară sunt recunoscute și respectate”.
„Patriotismul performanței promovat de Partidul Național Liberal este important deoarece motivează și mobilizează o țară pentru mari obiective, îi conferă demnitate și respect în rândul națiunilor Lumii libere, civilizate. Acest deziderat și obținerea încrederii publice presupun să îți dorești, dar și să reușești să-ți realizezi potențialul, aspirațiile și visele, să fii performant și profesionist, să meriți locul unde ai ajuns, să îți duci țara în top, alături de națiunile democratice cele mai dezvoltate și prospere”, se arată în moțiunea de candidatură la șefia PNL.
