Statele Unite continua sa fie un jucator militar unic la nivel global. In timp ce imensa majoritate a tarilor lumii se rezuma la cel mult cateva aliante militare locale, SUA continua militarizarea Marii Negre la zeci de mii de kilometri distanta de casa. Asa cum era de asteptat, generalul Ciuca nu a intarizat sa le rapunnda acestora, aratandu-se onorat de decizia luata de partnereul strategic, in condtiile unui razboi de 17 luni la grantia care escladeaza continuu.
„Salut adoptarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind securitatea regiunii Mării Negre. Actul normativ confirmă interesul american pentru stabilitatea şi securitatea acestei zone de importanţă geostrategică. Vom beneficia, astfel, de o prezenţă americană întărită şi de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democraţiei şi a statului de drept, la care se pot alătura şi alţi parteneri euro-atlantici”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Facebook.
