Continua circul in razboiul SUA- Rusia care dureaza deja de 6 luni de zile in timp ce in Ucraina mor zilnic sute de oameni nevionovati. Desi Rusia a cerut inca la inceptul acestei saptamani o inspectie din partea AEIA la centrala nucleară din Zaporojie, secretarul general al NATO intervine dupa cateva zile si tansmite Rusiei ca este obligata sa accepte o inspectie AEIA la centrala nucelara din Zaporojie.
”După deja mai mult de 6 luni de război injust, ilegal şi iraţional împotriva Ucrainei, a folosi un astfel de obiectiv strategic, cum este cazul centralei nucleare din Zaporojie, în alte scopuri decât cele strict reglementate în cadrul naţional şi internaţional reprezintă o atitudine iresponsabilă şi provocatoare”, spune secretarul general adjunct al NATO. Potrivit lui Mircea Geoană, ”inspecţia AEIA reprezintă o obligaţie internaţională, la care Federaţia Rusă este parte şi pe care este obligată să o onoreze”.
”Mesajul meu, al Secretarului General NATO şi al celorlalţi lideri aliaţi este foarte clar: războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei trebuie să înceteze, iar forţele ruse trebuie să se retragă de pe teritoriul acestui stat suveran”, mai afirmă Geoană în mesaj. ”NATO rămâne extrem de vigilentă, iar Flancul Estic al Alianţei beneficiază de cel mai înalt nivel de apărare din ultimii ani”, completează oficialul NATO.
