Desi preturile tot mai mari in toata zonele si paralel salariile si poesniile care au ramas acelasi, ii afecteaza pe romani la buzunar tot mai mult de la i zi la alta. Executivul, care tto ce a facut pana in prezent a fost sa vina cu „solutia” populista a voucherelor, anunta ca exista si o parte buna a lucururilor, si anume ca inflatia in Romania nu este printre cele mai mari in momentul de fata, fara sa faca insa si comparatia intre salariile din tarile din Europa de vest si cele din Europa de est.
“Inflaţia este o preocupare în această perioadă în întreaga lume, inclusiv în Uniunea Europeană. România nu se află printre ţările fruntaşe la capitol inflaţie, într-adevăr este ca şi alte state membre, inclusiv cele din zona euro, dacă veţi urmări statisticile furnizate de Eurostat ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă afectează în măsură diferită, dar destul de mult situaţia din toate statele membre al UE. Guvernul a venit deja cu o serie întreagă de măsuri care să sprijine populaţia fără să alimenteze cumva această zonă legată de inflaţie, o inflaţie generată de efectele economice ale pandemiei, pe de o parte, apoi de criza energiei şi evident de războiul din Ucraina generat de agresiunea militară rusă”, a transmis Cărbunaru.
“Ca atare, în tot acest context eforturile pe care şi Guvernul le face sunt pe de o parte de a proteja economia, de a proteja şi gospodăriile oamenilor de efectele economice, în acelaşi timp de a veni cu o serie întreagă de mecanisme legale, suplimentare, cum este şi cazul acestei iniţiative susţinută de Consiliul Concurenţei, dar şi de Ministerul Economiei care să ofere instituţiilor statului român capacitatea de a interveni acolo unde există riscul ca cineva să speculeze o anumită situaţie din piaţă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
