Dupa 7 luni de razboi care a lasat o imensa blata de sange in spate, aproximativ 150.000 de oameni murind pe teritoriul Ucrainei in cele peste 7 luni de razboi, seful diplomatiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a transmis ca sfarsitul razboiului SUA-Rusia este mai departe ca oricand. Mai mult, cu toate ca nu mai departe de acum 2 zile, Vladimir Putin a anuntat anexarea oficiala de catre Rusia a celor 4 regiuni, Borell spune ca Rusia este pe cale sa piarda razboiul, mentionand nevoia ca Uniunea Europeana sa investeasca mai mult ca oricand in armament.
„Dupa anexarea celor 4 regiuni de catre Rusia, va fi mai mult mai dificil, imposibil aproape, sfârşitul războiului’, a declarat Borrell la postul spaniol RTVE.
„Rusia este pe cale să piardă’ războiul, ea l-a pierdut în termeni morali şi politici, dar Ucraina încă nu l-a câştigat” a spus el puţin mai târziu cu ocazia unui forum la La Toja, în Galicia (nord-estul Spaniei), unde a apărat sancţiunile europene impuse Rusiei şi ajutorul militar pentru Kiev, şi a chemat la perseverarea în această direcţie.
„Trebuie să facem mai mult decât atât şi să facem conştientă lumea de motivele şi consecinţele acestui război”, a pledat Borrell.
„Dacă nu vrem ca jungla să invadeze grădina (…) va trebui să ne implicăm, a prevenit el, chemând UE mai ales să îşi întărească arsenalul militar. Acesta nu este un capriciu (…) este necesar, indispensabil pentru supravieţuire” a spus Borrell.
