Liderul USR, Dan Barna, a declarat miercuri seara intr-o scurta conferinta de presa, ca nu a existat niciun fel de solicitare din partea procurorilor DNA in ceea ce il priveste.
„Ceea ce se verifică e respectarea condițiilor și efectul cu contractul de muncă. Acestea sunt elementele pe care le am în acest moment. (…) Vorbim de o notă de constatare, în care bucățile, cel puțin cele care au ajuns la mine, fac referire la ceea ce mă privește și la această faptă de care v-am spus.
Că mai sunt și alte bucăți în nota de constatare, că se referă la una, două cinci sau șapte persoane, nu am aceste răspunsuri.
Nu știu dacă în momentul de față această notă de constatare a fost transmisă la DNA sau urmează să fie transmisă (…) consideră, cel puțin incorect, să trebuiască să asflu din presă acest element și să nu primesc, așa cum am solicitat, nota de constatare de la această instituție”, a declarat Dan Barna.
