Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, si vicepresedintele PSD, Mihai Tudose, au confirmat intr-o conferinta de presa sustinuta la Olimp, ca salariul minim va creste de la 2.250 de lei la 3.000 de lei, adica cu 25%, in timp ce pensiile vor creste cu peste 10%. Anuntul vine in contextul unei crize economice, cu o inflatie in crestere, in conditiile in care investitiile lipsesc in orice domeniu si masurile luate pana in prezent au fost doar impotriva mediului de afaceri, inclusiv suparataxarea muncii part time.
„În fapt, pensiile vor creşte cu mai mult de acel procent de 5,7% prevăzut de lege, noi insistăm pe minim 10%. Noi spunem mai mult de 10%. Salariul minim de la 2.250 la 3.000 lei, vorbesc de brut şi cu o parte de compensare 200 lei pe această diferenţă pe care să o suporte statul”, a declarat vicepreşedintele PSD Mihai Tudose.
„Eu am spus că, urmare a întâlnirilor din aceste zile cu conducerea extinsă a PSD, am venit pe fiecare sector în parte cu propuneri şi politici publice care ne aparţin. Marius Budăi va prezenta şi detalia, în perioada imediat următoare, sectorul social şi toate măsurile care ţin de această componentă care este extrem de importantă pentru noi şi la care ţinem foarte mult. Bineînţeles că vom veni cu aceste propuneri de politici publice şi în cadrul coaliţiei, dar sunt chestiuni la care insistăm şi noi ţinem foarte mult. Au fost discutate. Marius Budăi le va detalia pe larg, în perioada următoare, pentru că vor fi obiectul unei conferinţe de presă separate”, a afirmat Sorin Grindeanu, întrebat marţi dacă au fost discutate în coaliţie măsurile propuse de PSD cu privire la creşterea pensiilor şi salariilor.
