Sunt cateva subiecte care daca nu de 32 de ani, atunci cu siguranta de 20 de ani tin prima pagina indiferent de partidele politice aflate la putere. In fiecare an, cu atat mai mult in anii electorali, partidele politce ne vorbesc obsesiv despre faptul ca ar fi prea multi angajati la stat, o tema populista avand in vedere ca sunt tari, incluisv in Europa de vest, unde procentul este semnficiativ mai mare. Avand in vedere insa ca in Romania reprezinta o tema intensa de atac intre toate formatiunile politice, va infromam ca Guvernul Ciuca a aprobat miercuri, suplimentarea cu 1.175 a numărului de posturi din Educatie.
„În principal, aceste posturi suplimentare sunt destinate învăţământului preuniversitar de stat, inclusiv învăţământului special, Centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, Centrului municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, 1.100 de posturi alocate suplimentar pentru această direcţie”, a afirmat Cărbunaru.
Potrivit acestuia, suplimentarea este impusă de faptul că, începând cu acest an şcolar, este necesară creşterea gradului de cuprindere a copiilor cu vârste între 3 – 5, 6 ani în învăţământul preşcolar şi a celor cu vârste de 6 – 18 ani în învăţământul obligatoriu.
„Şi este necesară îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă psihopedagogică şi consiliere educaţională pentru un număr cât mai mare de elevi şi preşcolari din învăţământul preuniversitar”, a completat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
