Cu toate ca avem Marea Neagra langa noi, Romania ramane in continuare depeendenta de gazul altora, chiar si in actualul context al razboiului din Ucraina. Premeirul Ciuca a anuntat intr-o conferinta de presa ca Romania nu are suficient gaz pentru ca isi asigura inmaganizarea pentru iarna care urmeaza.
„Am discutat inclusiv cu reprezentanţii companiei Azomureş. Este foarte important pentru noi să înceapă producţia de îngrăşăminte chimice. Sunt pregătiţi în orice moment în care găsim sursa de gaz să pornească producţia de îngrăşăminte. În acest moment nu avem gaz suficient astfel încât să putem să asigurăm înmagazinarea în depozite pentru iarna 2022-2023. Dar odată ce vom avea certitudinea că sursele de gaz de la cei cu care am discutat până în momentul de faţă – mă refer la Azerbaidjan şi posibilitatea de a achiziţiona gaz lichefiat – vor deveni certitudine, în acel moment vom avea şi … Totodată există şi discuţii între Azomureş şi producătorii naţionali de gaz, respectiv Romgaz şi Petrom, să identifice o soluţie în care să poată să pornească. (…) Există o decizie a UE, astfel încât pentru iarna 2022-2023 să înmagazinăm până la 90% din capacitatea de depozitare. (…) În acest moment România poate să înmagazineze 3,4 miliarde de metri cubi de gaze„, a spus premierul.
