Klasus Iohannis a facut noi declaratii referitoare la prelungirea starii de urgenta azi din Piata Universitatii unde a mers sa depuna o coroana de flori in memoria celor ucisi la mineriada acum 30 de ani.
Aceatsa a spus ca personal desi este pentru prelungiarea starii de alerta, recoamnda ca pe mai departe sa existe si unele relaxari incepand din 15 iunie. Presedintele a dat exemplul unor obligatii pe care populatia trebuie sa le aiba in continuare, dand exemplul purtarii mastilor de protectie sau distantarea sociala. Acesta a spus faptul ca coronavirusul reprezinta o problema in Romania si ca nu se poate vorbi la trecut despre pandemie din ce moemnt joi au fost raportate 237 de noi cazuri.
Iohannis a facut apel la parlamentari sa inteleaga ca nu se pot targui pe voturi in privinta pandemiei, fiind viata oameni la mijloc.
Declaratiile facute de presedintele Iohannis:
Nu ne dorim acest lucru, nu ne-am dorit această pandemie. Eu sincer sunt foarte mulțumit că am avut o guvernare liberală cu care am putut gestiona această epidemie.
Acum din păcate nu s-a terminat, cu toții ne-am fi dorit să scăpăm mai repede de epidemie. Și azi avem peste 200 de cazuri. Este în continuare în comunitate virusul.
Eu nu-mi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile în vigoare toate. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă: portul măștii în interior obligatorie, distanțarea, măsurile de igienă.
Fără această stare de alertă, miniștri nu mai pot emite ordine care să vină în sprijinul medicilor.
Măsurile de relaxare vor fi luate. nu ne gândim să se ne întoarcem în timp, dar trebuie să fim prudenți.
Eu fac apel la parlamentari să înțeleagă că aici nu putem să ne târguim pe voturi. Aici e vorba de viața oamenilor și de o justă măsură, lucru pe care l-am solicitat și guvernului.
Sunt măsuri care probabil vor trebui impuse și în viitor, nu doar 15 zile. Dacă lucrurile merg bine, vom avea în două săptămâni o nouă fază de relaxare. Portul măștii, distanțarea, ordinele comune ale miniștrilor în domeniul medicinii, învățământului, sunt necesare în continuare. Ele reglementează, nu afectează viața oamenilor.
Fără acest instrument, niciun guvern nu poate reacționa. Gândiși-vă că apare un focar într-o localitate. Fără acest instrument Guvernul nu poate face nimic, nici să impună carantină.
Sunt politicieni care spun că trebuie să ne relaxăm cu torul și să vină cu dovezi specialiștii, Ce alte dovezi vor în afară de datele comunicate zilnic? 237 de noi cazuri, peste 150 de oameni la terapie intensivă. Virusul e în comunitate. Orice rațiune normală ne spune să fim precauți. În fața unei boli ești precaut sau ești prost. Una din două.
